Cum a fost convins Kaprof să vină la Botoșani! Detalii din timpul negocierilor

FC Botoșani a semnat cu un atacant argentinian. Juan Cruz Kaprof (28 de ani), un atacant de doar 1.69 metri, a ajuns la FC Botoșani. Iftime speră ca acesta să fie un nou Marko Dugandzic.

Fotbalistul a ajuns la Botoșani după multe insistențe. Acesta a fost ofertat în ultimii doi ani de mai multe ori de FC Botoșani, însă nu a acceptat să vină până acum.

A fost convins cu un contract special. Poate pleca oricând la un club din Europa, dacă acesta este din prima ligă. În vară, dacă retrogradăm, acesta va fi liber de contract.

De asemenea, în înțelegere a fost implicat și un agent care i-a garantat acestuia un transfer într-un campionat mai puternic, dacă are cifre bune la Botoșani.
Fotbalistul a ajuns în România acum două zile, iar astăzi a fost prezentat oficial de FC Botoșani.

 

"FC Botoșani nu renunță la luptă! Așa cum a anunțat zilele trecute, finanțatorul Valeriu Iftime, face toate eforturile pentru ca echipa noastră să evolueze și în sezonul următor în Superliga României. Și tocmai de aceea continuăm campania de transferuri și întărim un compartiment extrem de important pentru reușita echipei în cea de-a doua parte a actualului sezon. Cel mai nou transfer bifat de către FC Botoșani este cel al atacantului Juan Cruz Kaprof. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani este crescut de River Plate, club pe care l-a părăsit în 2018, când a semnat cu Atletico Tucuman. Ultima echipa pentru care Juan Cruz Kaprof a evoluat este Sarmiento Junin, din prima ligă argentiniană, grupare de care atacantul s-a despărțit în această iarnă. Îi urăm succes lui Juan Cruz Kaprof și sperăm să bifeze cât mai multe goluri în tricoul lui FC Botoșani!”, a fost mesajul lui FC Botoșani pe Facebook, alături de o poză cu jucătorul și Valeriu Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...