CSM Botoșani a pierdut în fața sucevenilor, în retur. „Portarul a făcut diferența”

Clubul Sportiv „Magnum” (CSM) din Botoșani a pierdut meciul cu rivala din Suceava, rivalii luându-și practic revanșa pentru înfrângerea usturătoare la 13 goluri din meciul tur, transmit reprezentanții formațiunii locale.

Miercuri a avut loc etapa cu numărul 9 a Diviziei A, Seria A, la handbal masculin. CSM Botoșani a întâlnit echipa a doua a CSU din Suceava, formată din jucători de la Centrul Olimpic și jucători componenți ai lotului național de juniori. În meciul tur, echipa locală a câștigat cu scorul de 39-26.

„Meciul a fost unul de luptă, botoșănenii s-au întrecut în ratări, având 6 lovituri de la 7 metri eșuate, sucevenii mai lucizi și mai motivați dar și cu portar în mare formă, Eduard Duman, au tranșat victoria în favoarea lor cu scorul final de 34-30 (13-18)”, spun reprezentanții CSM.

Din echipa CSM Botoșani, au marcat: Fîntînă, Nicolaevici, Hirghiligiu 1 gol – Lazurcă 7, Farcaș 4, Cozorici 3, Starchenko 3, Vamanu 3, Dumitrescu 3, Adomnicăi 2, Pintilei 2, Lazoreac 2, Tofănel. Antrenor: Florin Ciubotariu.

Din echipa CSU Suceava DIVA au marcat: Duman – Loic 9, Stanciuc 8, Zarițchi 6, Vizitiu 4, Focșăneanu 2, Radu 2, Urdă 1, Niculaie 1, Drăgoi 1, Armanu, Petrea. Antrenor: Vasile Boca.

Au arbitrat Iulian Cristea și Ciprian Murariu.

A venit și prima înfrângere, neașteptată prin prisma faptului că în meciul tur am câștigat la Suceava foarte clar, la o diferență de 13 goluri. Echipa suceveană a dat o replică bună venind din postura de outsider, ei neavând drept de promovare, și au câștigat pe fondul ratărilor jucătorilor noștri. Portarul lor cred eu că a făcut diferența. Trebuie să privim această înfrângere ca un feedback pentru munca noastră, să ne pregătim mai bine pe viitor și să învățăm din fiecare meci și bineînțeles că eu sper ca acest duș rece să motiveze mai bine echipa pentru meciurile care urmează. Avem o promisiune făcută, aceea de a promova în play-off de pe primul loc și să dovedim că merităm să evoluăm în sezonul următor în Liga Zimbrilor”, a declarat Catalin Stoleru, președintele CSM Botoșani.

Pentru CSM Botoșani urmează deplasarea de vineri de la Bacău, unde va evolua de la ora 13.00 împotriva echipei locale CSM Bacău DIVA.

CSM Botoșani ocupă primul loc în seria A, Divizia A, la egalitate de puncte cu CSU Galați, dar cu un golaveraj superior.

 

Spune-ne opinia ta