CSM Botoșani a făcut primul transfer al iernii: un botoșănean!

CSM Botoșani și CSU Suceava au ajuns la un acord privind transferul tânărului Antonio Pintilei.

Născut la Săveni, în data de 17 ianuarie 2000, Toby a învățat tainele handbalului la LPS Suceava, alături de care a cucerit o medalie de argint și una de bronz la campionatele naționale. Mai apoi, în sezonul 2018-2019 acesta a fost transferat de CSU Suceava DivA, urmând că în sezonul competițional 2019-2020 să fie în componența echipei mari a CSU Suceava.

 

Tony a fost adversarul formației lui Florin Ciubotariu la turneul de promovare de la Sfântul Gheorghe. De asemenea, acesta a obținut o clasare pe locul 7 la Campionatul European Universitatar din Polonia.

"La Botoșani am venit cu gânduri bune, cu forțe proaspete. Sper sa ajung unde îmi doresc cu echipa. Pentru mine contează că sunt de loc din Săveni, județul Botoșani, pentru că îi an pe ai mei aproape și pot să mă susțină la fiecare meci de acasă, atunci când se va juca cu spectatori. Obiectivul nostru, locul 10, se poate îndeplini atât timp cât ne vedem de treaba noastră și muncim toți în același loc scop." a declarat Tony după ce a semnat contractul.

Acesta deja a debutat, în meciul cu CSM Focșani, reușind să puncteze de 3 ori.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Siguranța elevilor în atenția polițiștilor botoșăneni: Controale în școlile din Dorohoi și Botoșani! (Video)

astăzi, 20:20

În zilele de 6, respectiv 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Pol...

Incendiu de proporții într-o gospodărie din Botoșani: trei anexe distruse de flăcări!

astăzi, 19:25

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Silișcani. Trei anexe au fost cuprinse de flăcări, iar alarma a fost dată de vecini. La fața l...

Bătrân căzut pe trotuar, ajutat de jandarmii botoșăneni!

astăzi, 18:54

În această după-amiază, în jurul orei 14:00, un echipaj de jandarmerie a observat un bătrânel căzut pe trotuarul străzii 1 Decembrie din orașul Darabani. Jandarmii au solic...