Anunț MapN: Deplasare de tehnică militară COBRA II către unități militare din țară! (Foto)

Primele autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU) „Cobra II” 4x4 au fost distribuite unităților militare din Forțele Terestre.

În perioada următoare, acestea se vor deplasa în coloană, pe drumurile naționale, iar dacă le întâlniți sau vedeți imagini pe rețelele de socializare, să știți că acestea se îndreaptă către structurile beneficiare”, anunță MapN.

Blindatele COBRA sunt realizate de turcii de la Otokar.

 

MApN anunța, la începutul lunii ianuarie, că blindatele tactice COBRA II au început să intre în dotarea Armatei României, fiind recepționate la Centrul 84 Mentenanță și Recepție al ministerului.

COBRA II este un vehicul ce are ca nivel tactic de blindaj Nivelul II. 

MApN și firma turcă Otokar au încheiat un contract în valoare de aproape un miliard de dolari americani, ce include livrarea,  dar și producția în România, a 1 059 de vehicule COBRA II și a unor unități logistice.

Conform celor relatate în presa română și în presa turcă, marea majoritate a blindatelor prevăzute în contract se fabrică în România, la Mediaș, unde Otokar colaborează cu Automecanica.

Potrivit publicației "Monitorul Apărării", blindatele COBRA II ce intră în dotarea armatei române se prezintă în următoarele configurații:

a) Autovehicul tactic blindat de tip ușor varianta de bază (transport personal) – 699 bucăți;

b) Autovehicul tactic blindat de tip ușor pentru cercetare – 20 de bucăți;

c) Autovehicul tactic blindat de tip ușor cu turelă telecomandată – 2 bucăți;

d) Autovehicul tactic blindat de tip ușor destinat transport

e) Autovehicul tactic blindat de tip ușor adaptat pentru tractare aruncător cal. 120 mm – 1 bucată;

f) Autovehicul tactic blindat de tip ușor adaptat cu aruncător cal. 81 mm – 84 de bucăți;

g) Autovehicul tactic blindat de tip ușor pentru cercetare CBRN – 13 bucăți;

h) Autovehicul tactic blindat de tip ușor pentru cercetare de geniu – 28 bucăți;

i) Autovehicul tactic blindat de tip ușor pentru evacuare răniți MEDEVAC -25 de bucăți.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunicat de presa lansare proiect

Thursday, 10 September 2026

  PISCICOLA STĂUCENI S.R.L, în calitate de beneficiar , derulează incepand cu data de 18.08.2026 proiectul „INVESTIȚII ÎN FERMA PISCICOLA STĂUCENI SRL” – CO...

Vom avea mai puțini parlamentari? Camera Deputaților face primul pas!

Thursday, 10 September 2026

Reducerea numărului de parlamentari intră într-o nouă etapă în Camera Deputaților. Biroul permanent a decis miercuri constituirea unui grup de lucru care va analiza proiectele legisla...

Credincioșii din Botoșani se vor ruga și în acest an la Monumentul Sfintei Cruci!

Thursday, 10 September 2026

În fiecare an, pe 14 septembrie, creștinii din toate cartierele orașului Botoșani se adună, la vremea Vecerniei, la Monumentul Sfintei Cruci din Calea Națională, la Bazar. Luni, 14 sept...