Cornel Şfaiţer: `Pentru noi nu contează foarte mult cartea de vizită`

Cornel Şfaiţer: `Pentru noi nu contează foarte mult cartea de vizită`

 Conducerea clubului FC BotoÅŸani a început campania de achiziÅ£ii, oficialii botoşăneni spunând că până pe data de 3 februarie, când este programată plecarea în cantonamentul din Antalya, va fi definitivat lotul pentru re  

Vor fi surprize la reunirea lotului?

La reunirea lotului va fi prezent, Cilean, un jucător care a mai fost la Botoşani acum un an, care ultima dată a evoluat la Râmnicu Vâlcea. Este un mijlocaş stânga, un jucător polivalent, are 24 de ani, care în turul campionatului a marcat un gol. Mai aşteptăm doi jucători din Republica Moldova, care sunt la lotul de tineret şi trei fotbalişti din Camerun. În ceea ce îi priveşte pe camerunezi, mai durează până când vor veni deoarece sunt probleme cu actele. De asemenea este posibil să mai vină un mijlocaş  de la Armătura Zalău, un jucător tânăr pe care Leo îl ştie, dar să îl vedem la lucru. Noi ne mai dorim jucători deoarece vrem să întărim lotul. În momentul de faţă, numeric, suntem 22 şi dorim să completăm lotul până la 25 dar cu jucători care să fie titulari.

Sunt discuţii şi cu jucători din Liga I?

Sunt discuţii cu mai mulţi jucători, dar să vedem ce vom reuşi. Aşteptăm să vedem ce putem lua. Pentru noi nu contează foarte mult cartea de vizită, ci vrem trei jucători care să fie la nivelul sau chiar peste nivelul fotbaliştilor pe care îi avem în lot. Este nevoie de jucători care să vină cu un plus la echipă.

S-a vorbit de o colaborare cu FC Vaslui…

Este posibil să vină şi vreun jucător de la Vaslui şi de la altă echipă. Surprize pot apărea. Oricum lotul de jucători va fi întărit. La ora actuală, avem un lot care a făcut faţă în tur şi consider că după o pregătire foarte bună în această iarnă şi cu câteva achiziţii, putem face faţă în partea a doua a campionatului şi să ne clasăm pe un loc cât mai în faţă.

Care va fi programul pentru perioada de pregătire din această iarnă?

Echipa se va reuni luni (n.r astăzi), va urma vizita medicală şi un cantonament la Botoşani, va face pregătirea fizică la stadion, la Agafton, după care vom face două-trei jocuri amicale, unul dintre acestea pe 1 februarie cu Poli Iaşi, după care pe 3 februarie, plecăm în Antalya unde avem un cantonament de 12 zile. În Antalya avem programate deja patru jocuri amicale şi e posibil să mai jucăm încă un meci cu una din echipele româneşti aflate în cantonament acolo. După turneul din Antalya vom mai face încă două-trei jocuri în Botoşani. În total vor fi circa nouă-zece jocuri în această perioadă. În ceea ce priveşte meciurile amicale din ţară, ne dorim ca toate să se joace la Botoşani, deoarece în ultimii ani am jucat prin deplasare ca să protejăm terenul. Acum, ţinând cont că terenul va intra în refacere în martie - aprilie, vom putea juca meciurile amicale pe stadionul Municipal.

Există oferte pentru vreun jucători de la FC Botoşani?

Noi suntem puţini şi nu se pune problema să plece vreun jucător. Ceva oferte au fost, dar niciuna concretă. Jucătorii care vor face un retur foarte bun, sunt sigur că vor avea oferte şi din punctul nostru de vedere oricare este transferabil. Dacă va fi vreun jucător care va avea o ofertă concretă putem să îi dăm drumul să plece, dar după ce se va termina campionatul. Până acum au fost doar nişte discuţii, dar deocamdată vrem să ne păstrăm lotul. În vară orice este posibil şi eu personal m-aş bucura să plece unul doi jucători care să evolueze în divizia A. De altfel, noi ne dorim ca până plecăm în Antalya să ne definitivăm lotul şi cei care merg în cantonament să fie cei ce vor evolua în retur. Consider că până pe 3 februarie, staff-ul tehnic are timp să îşi contureze lotul pentru retur.

Se pune problema revenirii lui Colban şi Bejan?

Nu. Colban nu va reveni, iar Bejan e posibil să fie cooptat la Dorohoi ca antrenor-jucător. Chiar noi l-am îndrumat, eu împreună cu Valeriu Iftime, i-am spus să facă şi o şcoală de antrenori şi să revină în Botoşani. Este un jucător care a pus suflet la FC Botoşani şi poate va reuşi şi în cariera de antrenor. În condiţiile în care FCM Dorohoi va reuşi promovarea în liga a III-a ne dorim să avem o colaborare cu ei. O să mai avem discuţii cu domnul primar Lungu şi e posibil să îi ajutăm cu unul-doi jucători. Dorohoiul merită să aibă o echipă în divizia C. Ceea ce a făcut primarul Sergiu Lungu la Dorohoi este de felicitat. Este un stadion modern, ce îndeplineşte condiţiile pentru divizia B. Eu zic că o să avem un retur frumos la Dorohoi. Spectatori vor fi pentru că dorohoienii sunt doritori de fotbal, în plus vor veni cei din împrejurimi şi sunt convins că vor destui suporteri din Botoşani.

E posibil ca Marius Şuleap sau Valeriu Bordeanu să joace pentru FC Botoşani?

Deocamdată nu. Ei sunt jucători cu experienţă care mai pot juca în divizia. Eu personal mi-aş dori, dar pe viitor orice este posibil. 

Ştefoi va fi achiziţionat definitiv?

El este o surpriză plăcută pentru noi şi vom încerca să îl transferăm definitiv. Este un jucător de care FC Botoşani are nevoie dar asta nu înseamnă că nu vom coopta jucători tineri de la noi.

În mod sigur se va juca la Dorohoi?

Noi ne-am înţeles cu domnul primar Lungu şi rămâne să mai punem, la punct mici detalii legate de organizare dar acum putem spune că sigur vom juca în retur la Dorohoi. Urmează să înaintăm o adresă către Federaţia Română de Fotbal, pentru a veni un reprezentant să omologheze terenul.

Ce buget va avea FC Botoşani pentru retur?

Vom avea un buget puţin mai mare decât în returul trecut, dar sperăm ca în următoarea perioadă să mai cooptăm pe cineva alături de noi. Sunt discuţii şi aşteptăm să vedem dacă se concretizează. Nu pot să spun prea multe în momentul de faţă, ci doar că nu este localnic. Sunt două variante în momentul de faţă şi rămâne să vedem sub ce formă va veni alături de noi, fie acţionar fie sponsor. În proporţie de 90% va mai fi cineva care va investi la acest club, dar prefer să fie o surpriză. Noi ne dorim să avem un buget care să ne permită performanţa. De asemenea, avem în continuare susţinere de la primărie şi de Consiliul Local, care ne va ajuta în primul rând să avem un teren şi un stadion modern. Se va schimba faţa stadionului, prin investiţiile care se vor face.

Cât va costa cantonamentul din Antalya?      

Acest cantonament va costa circa 27.000 de euro şi am ales această variantă după ce am analizat toate ofertele atât din ţară cât şi din străinătate. Având condiţii bune de pregătire fizică la Botoşani, am decis să nu mai mergem la Sovata, ci să facem cantonamentul în Antalya unde vom face un stagiu de pregătire similar echipelor de divizia A, cu terenuri foarte bune, cu condiţii de pregătire, cu refacere şi la preţuri acceptabile. Practic, acest cantonament în Antalya este mai avantajos pentru noi decât un cantonament la Sovata şi apoi un turneu de jocuri amicale în Ardeal. Stagiile de pregătire în străinătate, sunt beneficie, deoarece avem condiţii de pregătire foarte bune la preţuri acceptabile ceea ce în România nu prea găsim.

FC Botoşani îşi propune promovarea în acest retur?

Noi ne dorim să câştigăm toate cele 17 jocuri, dacă se poate. În tur am avut un start foarte bun, cu patru victorii consecutive. Acum sperăm ca numărul să fie mare. Dacă echipa va fi bine pregătită şi vom avea un lot ceva mai puternic, putem spera la o clasare foarte bună la finalul campionatului. Nu ne propunem promovarea, dar dacă vom fi pe locul doi spre finalul campionatului, nu vom renunţa. (R.S.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Blocada la Bucecea, zeci de sancțiuni și peste 50 de autovehicule controlate de polițiști!

astăzi, 15:15

Miercuri,13 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală Mihăileni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combate...

Alexandra Huțu, deputat PSD și candidat pentru Senat despre soluțiile deja identificate din 2022 pentru reluarea investiției Barajului Vârfu Câmpului! (Video)

astăzi, 14:02

„Mă bucur că PNL Botoșani a reacționat la ultima mea interpelare și i-a dat undă verde colegului lor, ministrul Mediului, să implementeze soluția la problema apei din Botoșani, pe care ...

Sună la 112 dacă îl vezi pe Mihai, bărbat din comuna Răchiți dat dispărut de familie!

astăzi, 13:15

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 46 de ani, din satul Roșiori, comuna Răchiți, care din luna septembrie 2024, a părăsit domiciliul, iar p&acir...