Cornel Şfaiţer a fost la clubul Dinamo

Cornel Şfaiţer a fost la clubul Dinamo

 Imediat după tragerea la sorÅ£i a meciurilor din optimile Cupei României, vicepreÅŸedintele Consiliului de AdministraÅ£ie al FC BotoÅŸani a fost la sediul clubului Dinamo BucureÅŸti, unde s-a întâlnit cu acÅ£ionarii ÅŸi cu celela  

Cunoscut ca un înfocat suporter a lui Dinamo, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Botoşani, Cornel Şfaiţer a spus că este foarte bine că formaţia pe care o finanţează va întâlni liderul ligii I. Oficialul botoşanean a mers imediat după tragerea la sorţi, la sediul clubului Dinamo, unde s-a întâlnit cu acţionarii şi cu conducătorii acestei grupări. `Dinamo e Dinamo. Nu putem spune că e un adversar accesibil. De altfel, niuna din celelalte echipe cu care puteam pica nu era accesibilă. Noi ne vom juca şansa şi sperăm să facem un meci bun şi de ce nu dacă se va putea, să ne calificăm`, a spus Cornel Şfaiţer, care după o discuţie cu oficialii clubului a mai precizat: `Am venit până la sediul clubului Dinamo pentru a discuta toţi cei din conducere. Deocamdată nu pot spune cert dacă vom juca la Botoşani sau nu, pentru că nu m-am întâlnit încă cu Cristi Borcea. Urmează să am o discuţie şi cu el în cursul zilei de joi după care vom şti sigur unde se va disputa această partidă. Eu mi-aş dori foarte mult să accepte atât Cristi Borcea cât şi Mircea Rednic să vină la Botoşani deoarece am oferi posibilitatea botoşănenilor să vadă pe Dinamo`. (S.B.)

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce îi spune soțul nervos soției sale! (Video)

astăzi, 07:15

Soțul îi spune nervos soției: -Am fost un prost când te-am luat! -Iar eu, fiind foarte îndrăgostită, nu am observat asta!

Calendar Ortodox, 10 noiembrie 2026: Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Cuv. Mc. Visarion de la Lainici; Sf. Mc. Orest

astăzi, 07:00

Sfântul Cuvios Visarion s-a născut în comuna Secuieni, județul Bacău, în ziua de 28 mai 1884, iar la botez a primit numele tatălui său, Gheorghe. Iubind biserica, slujbele și m...

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...