Alin Alexuc-Ciurariu a petrecut mai bine de două decenii într-o lume în care forța, disciplina și sacrificiile fac parte din rutina zilnică. A reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, a devenit campion european la lupte greco-romane și a urcat pe podiumul mondial. În ciuda performanțelor sale, viața din afara sălii de antrenament a rămas în mare parte necunoscută publicului.
În 2026, fostul mare luptător român a acceptat o provocare complet diferită. Alin Alexuc este concurent la sezonul 9 Asia Express unde face echipă cu fostul fotbalist internațional Gabriel Torje.
Alin Alexuc s-a născut pe 3 februarie 1990, la Botoșani. În februarie 2026 a împlinit 36 de ani, fiind zodia Vărsător. Are 1,90 metri înălțime și și-a petrecut cea mai importantă parte a carierei concurând la categoria grea, 130 kg.
A început luptele la 10 ani. La început mergea la sală mai mult ca să se joace
Povestea lui nu a început cu un copil convins că va ajunge campion. Dimpotrivă. În anii de școală primară, Alin a ajuns în sala de lupte a CS Botoșani dintr-un motiv cât se poate de simplu. Acesta era sportul practicat de copiii din cartierul său, scrie libertateapentrufemei.ro.
„Când am ajuns acolo nu știam ce-s alea lupte. În primii ani mergeam la sală doar ca să mă joc. În concurs am intrat de-abia după 4-5 ani de tăvăleală prin sală”, povestea el, pentru Gazeta Sporturilor, în 2016, despre începuturile sale.
Primul antrenor a fost Ioan Asaftei, omul pe care Alexuc avea să-l crediteze mai târziu pentru faptul că nu l-a lăsat să renunțe. În primii ani pierdea multe dintre meciuri și au existat momente în care a vrut să abandoneze sportul. Antrenorul a văzut însă în el calități pe care copilul de atunci încă nu le conștientiza.
Rezultatele au început să apară. La 16 ani era campion național la cadeți. La 17 ani devenea vicecampion european, iar în 2010 a cucerit argintul la Campionatul Mondial de juniori de la Budapesta.
Drumul spre performanță începuse însă mult mai devreme să-i ceară sacrificii. La doar 14 ani, Alin pleca de acasă cu geanta pe umăr. Lua trenul spre București și apoi un microbuz către Pitești, pentru prima sa experiență alături de lotul național. Din 2008 s-a mutat la București, unde a ajuns la Dinamo și a intrat în circuitul lotului național de seniori.
Copilăria „Uriașului” din Botoșani: o minge peticită, cireșe furate și zile întregi petrecute în fața blocului
Înaintea cantonamentelor și a competițiilor internaționale a existat însă o copilărie pe care sportivul și-o amintește cu multă nostalgie. Alin a crescut la Botoșani, într-o gașcă numeroasă de copii. După antrenamente se întorcea la jocurile din fața blocului.
„Mergeam la antrenamente, dar chiar am avut o copilărie frumoasă, pentru că aveam foarte multă energie şi aveam timp să stau şi în faţa blocului să mă joc. Eram vreo 20 de copii aproape de aceeaşi vârstă adunaţi de la câteva blocuri. Era suficient să dea unul startul şi eram toţi jos. Jucam ‘zece pietre’, ‘flori fete sau băieţi’, ne jucam cu ţevile, cu săgeţi de hârtie, toate jocurile copilăreşti, mergeam la scăldat, la furat de cireşe… Nu aveam internet, nu aveam gadget-uri, calculatoare, doar o minge peticită pe care o băteam toată ziua în faţa blocului”, povestea el pentru Adevărul, în 2020.
Jocurile copilăriei, mersul la scăldat și la furat cireșe și mingea peticită pe care copiii o băteau ore întregi au rămas printre amintirile sale preferate.
În paralel, s-a ținut serios și de școală. Alexuc povestea că avea rezultate bune, îi plăcea să citească și era atent la ore. Mai târziu a absolvit Facultatea de Drept, iar în timpul carierei sportive vorbea engleză și germană.
În copilărie, planul său profesional era cu totul altul. Voia să devină medic chirurg. Viața l-a dus însă către sport și către o carieră în structurile Ministerului de Interne. „Când eram mic, voiam să mă fac doctor, chirurg. Și am ajuns polițist!”, povestea el amuzat.
Are 1,90 metri și glumea că nici la grădiniță nu încăpea în scaune
Constituția impresionantă a devenit unul dintre avantajele sale în sport. Alin spune că a fost dintotdeauna foarte înalt, atât în familia sa, cât și printre ceilalți copii.
„M-a dus mama la grădiniță și nu încăpeam în scaune. Apoi, în școală și la liceu am fost tot cam cel mai înalt”, povestea sportivul.
Ajuns la 1,90 metri, Alexuc s-a numărat și printre cei mai înalți luptători ai circuitului internațional. În cea mai mare parte a ultimilor ani de carieră a concurat la categoria 130 kg.
Dimensiunile sale îi creau însă și o problemă neașteptată. În România găsea greu parteneri de antrenament suficient de puternici. Tocmai de aceea, cantonamentele în străinătate au devenit o parte esențială a pregătirii sale.
A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. La Rio a fost la un pas de medalie
Alin Alexuc este considerat unul dintre cei mai importanți luptători români ai generației sale. A participat la patru ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice: Londra 2012, Rio de Janeiro 2016, Tokyo 2020 și Paris 2024. Cea mai bună clasare olimpică a venit la Rio, unde a terminat pe locul 5 la categoria 98 kg și a fost foarte aproape de medalia de bronz.
Momentul de vârf al carierei avea să vină patru ani mai târziu. În februarie 2020, la Roma, Alexuc a devenit campion european la categoria 130 kg.
În palmares mai are două medalii europene de bronz, obținute în 2018 și 2019, iar în 2022 a bifat una dintre marile performanțe ale carierei: bronzul mondial la Belgrad, la 130 kg. Federația Română de Lupte l-a desemnat atunci sportivul anului 2022, scrie Agerpres.
Medalia olimpică a rămas însă marele vis neîmplinit. După Paris 2024, Alexuc mărturisea că timp de 20 de ani luptase pentru acel obiectiv. În decembrie 2024, la 34 de ani, a anunțat oficial că pune punct carierei de sportiv de performanță. În acel moment vorbea despre 25 de ani petrecuți în lupte și 16 ani la lotul național de seniori, perioadă în care, după propriile estimări, ajunsese să fie plecat de acasă chiar și 11 luni dintr-un an.
Mama lui i-a făcut acasă un „altar” cu toate medaliile
În spatele sportivului care și-a petrecut mare parte din viață prin săli și cantonamente a rămas permanent familia din Botoșani. Trofeele adunate de-a lungul anilor și-au găsit locul în casa familiei.
„Am un colțișor, mi-a făcut mama altarul de închinare. Acolo sunt toate medaliile mele”, povestea Alexuc.
Mama sa i-a urmărit însă cu greu meciurile. Luptele greco-romane pot deveni dure, iar fiul ei a ieșit nu o dată de pe saltea cu arcada spartă sau cu sânge pe față.
Pasiunea pare să fi trecut deja și la generația următoare. Alexuc povestea în 2020 că nepotul său, fiul surorii sale, începuse să practice luptele chiar în sala din Botoșani în care crescuse și el.
