Concurs sportiv organizat la Botoșani pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down

Asociația „DOWN ACTIV” Moldova în parteneriat cu Clubul Sportiv „SPORTURI ADAPTATE” Botoșani, Direcţia Judeteana pentru Sport și Tineret Botoşani și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, organizează duminică, 19 martie 2023, începând cu ora 12:00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani, Concursul „Dezvoltare prin sport -  ȘTAFETA PRIETENIEI” pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down, care se sărbătorește în fiecare an pe 21 martie.

 

După o întrerupere de 3 ani, din cauza situației create de virusul SARS COV2, competiţia revine și urmăreşte creşterea importanţei sportului, mişcării fizice, activităţilor recreative în viaţa persoanelor cu nevoi speciale, dezvoltarea armonioasă, atingerea potențialului maxim de dezvoltare, bunăstarea și buna dispoziție a copiilor şi tinerilor cu dizabilități,  îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea progresivă a calităţii vieţii sportivilor cu abilităţi scăzute, posibilitatea practicării diferitelor forme ale exerciţiului fizic şi a sportului, acoperind astfel trebuinţele multiple specific persoanelor cu dizabilităţi şi anume: MIŞCARE, COMUNICARE şi INTEGRARE în SOCIETATE.

Prin acest demers, organizatorii îşi propun să schimbe atitudinea societăţii faţă de persoanele cu Sindrom Down prin învăţarea modului corect de a interacţiona cu aceştia, încurajarea prieteniilor între copii, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor între oameni.

Concursul „Ştafeta Prieteniei” se va desfăşura pe echipe, având în componenţă un tânăr cu Sindrom Down, un elev și un pompier. Concurenţii îşi vor dovedi abilităţile sportive la proba: atletism - ștafeta.

Asociația „DOWN ACTIV” Moldova este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, înființată în anul 2013, care își propune prin intermediul tuturor activităților desfășurate progresul, dezvoltarea armonioasă, atingerea potențialului maxim de dezvoltare, bunăstarea și buna dispoziție a persoanelor cu dizabilități.

Asociația și-a propus ca misiune principală promovarea incluziunii sociale și cresterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirei și combaterii riscului de excluziune socială, prin o mai bună integrare socială și profesională.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

„Exprimă istoria, valorile și idealurile unei națiuni”: Ziua Imnului Național în Centrul Istoric al Botoșaniului! (Foto, Video)

astăzi, 12:00

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită și în acest an, la Botoșani, în Centrul Istoric. Evenimentul a început la ora 10:00, atmosfera fiind una de sărbătoare și vremea deo...

Probleme cu proiectele finanțate prin CNI la Botoșani. Valeriu Iftime: „Noi suntem doar niște observatori” (Video)

Tuesday, 28 July 2026

Constantin Pătrăuceanu, consilier județean din partea PSD, i-a solicitat lui Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, o situație a lucrărilor finanțate prin Compania Națio...

Banii pentru campaniile Poliției din Botoșani, contestați în plenul CJ. Consilier: „Cred că este a treia oară când vă spun” (Video)

Tuesday, 28 July 2026

Banii pe care Consiliul Județean îi alocă, anual, pentru campaniile derulate de polițiștii botoșăneni au reprezentat subiectul unor discuții în contradictoriu între un ales de...