Clubul Sportiv din Botoșani, început fulminant la karate și volei!

În perioada 10 - 12 octombrie 2025, la Piteşti, a avut loc finala Campionatului Național de Karate Tradiţional JSKA, competiție destinată categoriilor de sportivi de la copii până la seniori.

Karatiștii Clubului Sportiv Școlar Botoșani, conduși de profesorii Honceru Petru Cristian şi Drețcanu Mihai, au participat cu un număr de 21 de elevi pentru a concura cu cei mai buni sportivi din România. Acești copii minunați au demonstrat încă o dată că, prin educație și sport, pot ajunge pe prima treaptă a podiumului național de karate.

 

Roadele muncii secției de karate s-au materializat prin obținerea a 23 medalii.

Sportivii câştigători sunt: Buhaschi Sara, Irimiciuc Ştefan, Berescu Radu Andrei, Burenescu Maya, Parasca Ilaria, Daniliuc Daria, Vatamanu Albert, Nechifor David, Arama Raul, Mihăiuc Sofia, Maniga Denis, Honceru Kevin, Ţacu David, Maniga Rareş, Scheerlinck Luca, Ciubotariu Andy, Robu Eva-Maria. 

Tot în această perioadă, 10-12 octombrie 2025, a avut loc prima etapa din cadrul Campionatului Național de Volei Speranţe- Feminin şi Masculin, unde echipele clubului, au obținut următoarele rezultate:

SPERANŢE FEMININ, competiţie desfăşurată la Botoşani

             CSS BOTOȘANI - LPS SUCEAVA                             3-1;

             CSS BOTOȘAN I- ACS KINDER SUCEAVA 1-3;

             CSS BOTOȘANI - LPS PIATRA NEAMŢ    3-0;

Echipa este antrenată de doamna profesoară ALUCULESEI ANA-MARIA, având în componenţă următoarele speranțe ale voleiului romanesc: Crețu Maria Ioana(Căpitan), Oncioaiei Erika Maria, Ciobanu Claudia, Alexa Sarah-Maria, Chirilă Sofia, Afloarei Jessica, Ungureanu Ingrid Maria, Vasiliu Alessia Maria, Ignat Ana Valentina , Macsim Emilia-Elena, Burlacu Sandra, Arama Adelina Elena, Trofin Cosmina Elena, Raileanu Ilinca, Dragoi Teodora, Curteanu Alessia Sara, Acasandrei Eliza.

SPERANŢE MASCULIN competiţie desfăşurată la Suceava

             CSS BOTOȘANI - CSS BUZAU                  3-0;

             CSS BOTOȘANI - CSM ARCADA GALAȚI  3-0;

             CSS BOTOȘANI- LPS SUCEAVA                              3-1;

Echipa este antrenată de domnul profesor BORCEA MIHAI DANIEL, având in componență următoarele speranțe ale voleiului romanesc: Paladi Alexandru(Căpitan), Chică-Roşă Iannis, Sulugiuc Alin, Aconstantinesei David, Șovan Nicolae, Mihăescu Alexandru, Puiu Luca, Cohal Matei, Şobîrneț Silviu, Humelnicu Alexandru, Stoleru Lucas, Beleuz Răzvan, Radu Iustinian, Micu Denis, Butnaru Luca.

Totodată, sportivii clubului  ACS THENSI Botoşani, club care colaborează cu CSS Botoşani, antrenaţi de domnul profesor Honceru Petru Cristian au obţinut rezultate foarte bune: Tudose Tudor, Robu Adam, Temneanu Erika, Lacusta Matei.

„Este meritul lor, al sportivilor, al profesorilor, si al părinților, care sunt alături de ei susţinându-i. Multumim părinţilor pentru susţinerea financiară. Dragi elevi, dornici de a practica sportul de performanță, vă aşteptăm alături de echipa noastră!”, a transmis prof. Constantin Nacu, directorul Clubului Sportiv Școlar Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...