Cheia e totuși Iftime

Cheia e totuși Iftime

 Valeriu Iftime  

Așa cum speram și cum scrisesem, anume că aștept ca FC Botoșani să urce pe locul 1 în Superliga, fenomenul s-a și produs, chiar dacă cu mult noroc și în urma unei partide în care actualul lider național n-a strălucit deloc, ba dimpotrivă: a făcut un meci slab, fotbaliștii fiind vădit marcați de importanța momentului.

Aș putea spune și că ploaia a avut rolul ei, în principiu fiind un obstacol în calea jocului în sine și implicit a spectacolului, dar să nu uităm și rolul decisiv al acesteia în stabilirea rezultatului final și a liderului, golul decisiv datorându-se terenului ud, pe care mingea a prins o traiectorie nefericită pentru portarul advers, după contactul cu gazonul.

 

Comentariile de după partidă, din studioul Digi sport, au avut aceeași notă ușor ironică la adresa botoșănenilor, ăia de la Digi fiind grețos de devotați (presupun că și ușor interesat) singurului patron din fotbal care poate spune acolo orice și oricâte prostii îl duce mintea, câtă o fi având: dl Gheorghe Becali.

În rest, mi s-a părut de-a dreptul nerușinat moderatorul, care pe un ton fals-nevinovat a grohăit că performanțele Botoșaniului coincid cu cele realizate în ultima vreme în politică de patronul echipei, Valeriu Iftime, actualul președinte al CJ Botoșani. Dacă e să-i găsim merite reale, nu inventate de ziariști tembeli, atunci trebuie arătat că dl Iftime are o relație cu toți cei din jurul său absolut normală, umană, nu ca de la stăpân la slugă, cum se poartă la stâna pe care o divinizează alde Digi.

Valeriu Iftime aduce fotbaliști buni, verificați, unii chiar la… a doua tinerețe, care dau absolut totul pe teren, știind că atunci când se ivește o ocazie, Valeriu Iftime îi ajută, singurele sale pretenții fiind ca fotbalistul în cauză să se ducă la mai bine decât îi putuse el oferi la Botoșani. Și atunci cum să nu-ți dai duhul pe teren? Și cum să nu ajungi pe locul 1 într-un campionat în care escrocii de patroni se întrec în escrocherii cu antrenorii și cu golanii cu crampoane?

Locul Botoșaniului este produsul unor relații interumane doar corecte, promovate de un om corect până în ultima sa fibră. Domnule Iftime, așa-i că luăm titlul?

Doru Popovici, Monitorul de Suceava

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...