”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” a cucerit titlul, dar a ajuns în liga a doua!

Portarul, care a rămas cu un gust amar după experiența la FC Botoșani, a ajuns în vara anului trecut în Danemarca, la Midtjylland.

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” a cucerit titlul, dar a ajuns în liga a doua!

   Foto: Digisport

Martin Fraisl a evoluat în sezonul 2018/2019 la FC Botoșani, unde a bifat 16 apariții. Aventura din România l-a ”traumatizat” pe portar, care a declarat că președintele echipei i-a spus în față că este ”cel mai slab jucător care a fost vreodată la club”.

După experiența de la Botoșani, goalkeeper-ul austriac a ajuns în Germania, la Sandhausen. Apoi a evoluat 6 luni în Olanda, la ADO Den Haag, iar în sezonul 2021/2022 a fost sub contract cu Schalke 04. A mai trecut pe la Arminia Bielefeld și în 2023 a semnat cu Midtjylland.

 

La finalul stagiunii precedente, a cucerit titlul de campion al Danemarcei, însă nu a rămas la formația nordică pentru a evolua în preliminariile Champions League. Fraisl a fost cedat în liga a doua portugheză, la Mafra. Ulterior, Midtjylland a ajuns în Europa League, unde o va întâlni pe FCSB, potrivit digisport.ro.

”Președintele ne amenința, dacă nu câștigam meciurile”

”În timpul unui meci, fundașii noștri centrali s-au insultat cumplit și s-au jignit, iar după meci au mers împreună acasă și erau cei mai buni prieteni. Astfel de lucruri se întâmplă în această țară. Președinții amenință deseori, dacă nu câștigi meciurile”, a spus Fraisl, pentru publicația Spox, după experiența de la Botoșani.

Austriacul a explicat că atitudinea conducătorilor din fotbalul românesc nu este deloc una sănătoasă și corectă. ”'Acesta este cel mai slab jucător care a fost vreodată la club.' O asemenea frază din gura unui președinte de club e greu de imaginat. Dar în România, abordarea este cu totul alta. Am stat un an ca și cum aș fi fost în carantină. Stăteam la hotel și doar jucam fotbal. Orașul era urât! Dar pe de altă parte mi-am dat seama de cât de bine ne e în Austria sau Germania”, a mai zis portarul.

Altfel, fotbalistul a subliniat că viața de zi cu zi în România este ieftină, comparativ cu vestul și centrul Europei. ”Am ieșit odată cu soția în oraș. Am stat ore în șir să mâncăm, am avut aperitiv, fel principal și desert. Am plătit 13 euro cu totul”, a mai spus Martin Fraisl.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...