Fotbalistul în vârstă de 26 de ani se apără și spune că n-a aruncat cu tricoul pe jos așa cum a crezut tehnicianul moldovenilor. Totodată acesta le transmite șefilor de la FC Botoșani că nu va mai lucra niciodată cu antrenorul bătăuș.
"Imaginile vorbesc de la sine. Mă duc astăzi să vorbesc cu conducătorii. Se vede că m-a lovit. M-a lovit pentru că mi-am dat jos tricoul de pe mine. El a spus că am aruncat tricoul, dar se vede și pe imagini că tricoul era pur și simplu în fața mea. După ce m-a făcut varză tot meciul, m-a înjurat, am dat tricoul jos de supărare. Poate am jucat și eu slab, poate am avut o zi proastă. Eu am dat cu cotul la Iași și am plătit, am stat pe bară 4 etape. Acum să plătească și el. Cu el nu mai vreau să lucrez. Cum aș putea să mai lucrez cu el? Cum pot să-l mai respect vreodată după ce a dat în mine? Cum pot să-i mai ascult indicațiile acum? E prima dată când a făcut așa, nu știu ce l-a apucat. Dacă mă așteptam să fiu lovit mă apăram și eu. Imaginile vorbesc, eu nu mai am ce spune. Ori plec eu, ori pleacă el. Stau până-n vară și vedem ce va fi", a declarat Golofca pentru GSP.ro.
Cu toate că a negat că l-a lovit pe jucător, palma dată de Leo Grozavu a lăsat urme. Mai jos puteți vedea poza cu buza spartă și vânătă a lui Golofca.
Cătălin Golofca, după ce a fost lovit de Grozavu: "Cum pot să-l mai respect vreodată după ce a dat în mine? Ori plec eu, ori pleacă el" - FOTO
SPORT
Stiri Botosani
Tuesday, 7 March 2017
Sport
Cătălin Golofca, jucătorul lovit ieri de Leo Grozavu după ce a fost schimbat în minutul 83, a reacționat si spune ca ori va pleca antrenorul ori el.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Golofca s-a simţit sabotat de colegi: "Cum pot eu să câştig duelul la cap cu Viera?"
Dinamo Bucureşti- FC Botoşani 2-0
Botoşănenii vor fi arbitraţi de un bucureştean în meciul cu Dinamo
Astăzi: Dinamo- FC Botoşani, în play-out-ul Ligii I
FC Botoşani va întâlni CSU Craiova în semifinalele Cupei României
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Calendar ortodox, 8 mai: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare
Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie, zi în care s-a arătat pe larg şi viaţa sa deosebită. Astăzi, cinstim...
Directivă în PSD – Fără Ponta: ”Ambiția lui ne-a ruinat”!
Nici un lider nu ar mai dori și susține reîntoarcerea lui Victor Ponta în PSD. Fostul premier și președinte al partidului este văzut de liderii de la centru și din jud...
O nouă rasă de pisici va fi prezentată în premieră, în România - Plus o competiție unică între două generații de campioni! (Foto)
Pisici de rasă din toată Europa, superstaruri născute în România și o competiție unică între două generații de campioni – toate acestea la Sala Palatului din Bucur...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.74 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici