Botoșani e pe primul loc, dar Valeriu Iftime a spus că altă echipă va câștiga titlul: „Sigur! E anul lor”

FC Botoșani se află pe primul loc după 13 etape, la egalitate de puncte (28) cu Rapid, însă cu golaveraj superior, +15 față de +12.

Chiar și așa, Valeriu Iftime nu crede că echipa sa poate pune mâna pe trofeu la finalul stagiunii și să aibă un parcurs în stilul lui Leicester în Premier League, care a uimit în sezonul 2015/2016.

Mai mult, patronul moldovenilor s-a declarat sigur de faptul că Universitatea Craiova va obține titlul.

„Sigur că anul ăsta e anul Craiovei. Eu din ce am văzut până acum pot să spun că jucăm fotbal. La Cluj, la 2-0, mai putem să dăm gol, nu ne-am retras, nu ne-a fost frică. E clar că avem în cap ideea asta, doar că fotbalul nu are o logică anume. (n.r. dacă Botoșani poate să fie Leicester de România) Trebuie să ținem atent de ce avem acum, cu concentrare. Leo Grozavu a făcut un lucru extraordinar la noi, jucăm fotbal. Pentru o echipă mică e cel mai important să ținem acest nivel de concentrare.

Te pot copleși emoțiile când ești sus. E o echipă care are structură, echilibru. Am jucat ca o formație care e pe locul 1. Au trecut 13 etape, nu mai e o întâmplare. Când am pierdut la Rapid nu am avut tot lotul. Acum jucăm acasă cu Rapid și Dinamo, iar noi suntem răi acasă, suntem ambițioși, cred că avem o șansă bună să fim în play-off”, a declarat Iftime, potrivit fanatik, sursă citată de Digi Sport.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...