Botoşăneni campioni cu Unirea Urziceni
Stiri Botosani Friday, 12 June 2009 SportCampionul României nu exclude varianta revenirii la FC Botoşani. "Poate şi mâine iau decizia să mă întorc acasă", a conchis Petre Lăzărescu, unul din cei căruia Dan Petrescu a spus că acest titlu i se datorează într-o mare măsură. Şi managerul general al echipei ialomiţene, Mihai Stoica, a recunoscut, ieri, într-o emisiune televizată, în care au fost premiaţi campionii, meritul lui Petre Lăzărescu. "Secretul succesului nostru l-aţi văzut în acest moment, în care preparatorul fizic (n.r. Petre Lăzărescu), care, de obicei, la alte echipe este cel mai înjurat, a fost aplaudat la scenă deschisă", a declarat Mihai Stoica. Fost jucător al echipei Unirea Botoşani, cu care a promovat în Divizia C, Valeriu Bordeanu a afirmat că a jucat acest campionat şi cu gândul la tatăl său, Ioan Bordeanu, fosta glorie a fotbalului botoşănean, decedat de curând. "Acest titlu îl dedic memoriei tatălui meu, dar şi familiei care a înţeles sacrificiile pe care a trebuit să le fac", a afirmat Valeriu Bordeanu.
Sursa: Preluare din Monitorul de Botosani
Fost angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoşani şi preparator fizic al FC Botoşani, Petre Lăzărescu, actualul preparator fizic al formaţiei pregătite de Dan Petrescu, a recunoscut că obţinerea titlului de campion al României este una din cele mai mari realizări din viaţa sa. "E ceva incredibil. Nu am cuvinte să descriu ce simt acum. Nu ştiu dacă putem spune că este un vis devenit realitate, pentru că foarte puţini dintre noi am crezut că se poate întâmpla cu adevărat aşa ceva. Când am intrat în fenomen, nici nu am îndrăznit să visez la câştigarea campionatului şi la participarea în Champions League", a declarat Petre Lăzărescu. Acesta a afirmat că nimeni din lumea fotbalului românesc nu ar fi îndrăznit să parieze că această ediţie a campionatului va fi câştigată de Unirea Urziceni, având în vedere miza enormă, respectiv participarea directă în grupele Champions League. "Ieşirea noastră din Cupa României a fost decisivă. Am ştiut că ne canalizăm toate eforturile pentru o clasare cât mai bună în campionat, deoarece, chiar şi după victoria cu Dinamo, nu îndrăzneam să visăm că putem deveni campioni", a mai spus Lăzărescu. Fostul preparator fizic al Unirii Urziceni a recunoscut că un merit în câştigarea acestui prim titlu de campion din istoria clubului ialomiţean, dar şi din activitatea sa în plan fotbalistic, i se datorează lui Costel Orac, cel care l-a cooptat în staff-ul FC Botoşani, dar şi celorlalţi tehnicieni cu care a lucrat între timp, respectiv Mihai Ciobanu, Iulian Mihăiescu, Cristi Pojar şi Dan Petrescu. "Mereu mi s-a dat încredere, toţi m-au sprijinit şi m-au susţinut. Dacă ar fi să dedic acest titlu cuiva, i l-aş dedica 100% soţiei mele, Nina. A reuşit să mă înţeleagă, să mă susţină şi nu ştiu câte femei ar fi avut curajul să-şi încurajeze bărbatul să plece de la un loc de muncă stabil, de lângă familie, departe, în căutarea gloriei", a afirmat Lăzărescu.
Titlu dedicat familiei
Fundaşul Valeriu Bordeanu este cel de-al doilea botoşănean care a devenit campion al României cu Unirea Urziceni, având o contribuie esenţială, prin prestaţiile avute, la câştigarea primului titlu din istoria clubului ialomiţean. Aflat la al doilea titlul de campion din carieră, după cel câştigat în sezonul 2000-2001 cu Steaua Bucureşti, Bordeanu a recunoscut că nu ar fi crezut niciodată că ar fi putut câştiga campionatul în România cu o echipă mică, de provincie. "Trăiesc nişte clipe unice. E ceva superb. Nici nu se compară cu titlu pe care l-am câştigat cu Steaua", a declarat Valeriu Bordeanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Element de muniție neexplodat, găsit într-o pădure din Botoșani!
Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost descoperit, în această după-amiază, într-o pădure din localitatea Horlăceni, de un bărbat pasionat de ...
Gigi Becali i-a găsit poreclă lui Valeriu Iftime: „Așa îi zicem”
Gigi Becali a dezvăluit că el și cei din conducerea staff-ului îl poreclesc pe Valeriu Iftime drept „Șampania”, fără să ofere mai multe detalii în acest sens. „...
Șofer amendat cu 2.000 de lei și lăsat fără marfă, vezi motivul!
În cadrul activităților specifice, pe drumul public din orașul Bucecea a fost oprită pentru control o autoutilitară care transporta 4,5 metri cubi de material lemnos fără a deține docume...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.27 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici