Au sărbătorit ca brazilienii: Fotbaliștii de la FC Botoșani au celebrat ca Bebeto la CM 1994! (Foto)

Bucuria de vineri seara, de pe Municipal, când FC Botoșani a învins cu 3-1 echipa FCSB, a fost dublată de o alta, nu mai puțin încărcată de emoții: doi jucători au anunțat, în moduri diferite, faptul că vor deveni tătici.

Este vorba despre ucraineanul Mykola Kovtalyuk și despre Sebastian Mailat.

Scenele petrecute pe Stadionul Municipal nu au rămas fără ecou, presa națională remarcând faptul că jucătorii de la FC Botoșani au reprodus un moment de la CM 1994, după ce au preluat conducerea cu FCSB.

În minutul 65 al partidei, elevii lui Leo Grozavu au preluat conducerea prin golul lui Mykola Kovtalyuk (30 de ani). Pentru a celebra golul, moldovenii l-au imitat pe Bebeto, care la Mondialul din 1994, i-a dedicat un gol fiului său nou-născut (foto jos):

 



În minutul 67 al meciului, când scorul era 1-1, Mailat a primit un balon la marginea careului, unde a fost întâmpinat de Mihai Toma. Toma a fost driblat cu ușurință, a căzut și i-a permis adversarului să pătrundă în careu. Mailat a pasat pentru Kovtalyuk, iar ucraineanul doar a împins mingea în poarta lui Târnovanu, scrie Golazo.ro.

După gol, jucătorii lui Leo Grozavu s-au adunat la marginea terenului și au sărbătorit în stilul celebrului Bebeto, imitând gestul legănării unui copil, la fel cum a făcut brazilianul în victoria cu 3-2 contra Olandei, în sferturile Cupei Mondiale din 1994.


Ce se întâmpla în 1994

Înainte de meciul cu Olanda, când toată echipa Braziliei se relaxa, Bebeto era singurul tensionat, deoarece nu reușea să ia legătura cu soția lui, Denise, care urma să nască.

După ce a aflat că fiul lor, Mattheus, se născuse sănătos, și-a dorit să înscrie. Și a reușit să marcheze golul de 2-1, în minutul 62, moment în care a creat una dintre cele mai faimoase celebrări din istoria fotbalului, conform fifa.com. La opt zile după acest meci, Brazilia câștiga finala Cupei Mondiale împotriva Italiei (0-0, 3-2 după loviturile de departajare).


(Foto: elespanol.com)

Bucurie dublă la FC Botoșani!

Jucătorii de la FC Botoșani l-au imitat pe Bebeto după golul din meciul cu FCSB. În felul acesta, Mykola Kovtalyuk își anunța fanii că va deveni tătic. 


(Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte)

După meci, a venit rândul lui Sebastian Mailat să anunțe fericirea din sânul familiei sale: el și Denisa vor deveni părinți.


(Foto: Captură Facebook / Denisa Popescu & Sebastian Mailat)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Constantin Budăi, PSD Botoșani: „Guvernarea nu este un exercițiu de orgoliu, ci un act de responsabilitate față de oameni!”

astăzi, 12:20

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de Marius Constantin Budăi, deputat din partea Partidului Social Democrat (PSD) Botoșani: „Am făcut parte din mai multe guverne de coaliție....

Percheziții de amploare în patru județe din țară într-un dosar privind eutanasierea ilegală a câinilor fără stăpân! (Video)

astăzi, 12:10

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lân...

Lucrările la noul cămin studențesc al UAIC de la Ștefănești avansează. Proiectul ar putea fi finalizat în august!

astăzi, 11:40

Un proiect universitar de amploare prinde contur în Nordul Moldovei. La Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani...