Arbitri și observatori botoșăneni prezenți la turneul de fotbal in memoriam Gheorghe Ștefanovici

Arbitrii suceveni l-au comemorat duminică pe fostul lor coleg Gheorghe Ștefanovici, în cadrul celei de-a XI-a ediții a memorialului care-i poartă numele. Ca de obicei, capul de afiș al acțiunii a fost reprezentat de tradiționalul turneu de fotbal, care la ediția din acest an a reunit echipe alcătuite din actuali și foști arbitri sau observatori din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Botoșani și Iași.

„A fost un bun prilej de a cinsti memoria fostului nostru coleg, mentor și prieten. Ne bucurăm că în aceste momente de aducere aminte a fost alături de noi și domnul Cristi Ștefanovici, fiul reputatului arbitru sucevean. Pe această cale, dorim să felicităm echipa CJA Botoșani pentru victorie și să mulțumim Asociației Județene de Fotbal pentru sprijinul acordat în organizarea Memorialului”, a declarat Andrei Pișta, președintele Comisiei Județene de Arbitri Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.

Gheorghe Ştefanovici a fost un reputat cavaler al fluierului sucevean, care a activat până la nivelul eşalonului secund. După retragerea din arbitraj, Ştefanovici a rămas în lumea fotbalului ca preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri şi observator pentru meciurile din eşaloanele doi şi trei. În anul 2009 s-a stins fulgerător din viaţă la numai 50 de ani, în urma unui nefericit accident rutier.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...