FC Botoşani a început nesperat de bine sezonul şi după patru etape avea 12 puncte, şapte goluri marcate, nici unul primit şi +6 în clasamentul adevărului. În acel moment deja se vorbea de şanse reale la promovare şi fanii botoşăneni aşteptau derbyul cu FC Braşov, principala candidată la accederea în primul eşalon. A venit partida din deplasare cu Forex, unde elevii lui Leo Grozavu au fost de nerecunoscut, încasând numai puţin de patru goluri, fără a marca vreunul. Această înfrângere la scor a lăsat urme şi în următorul joc, pe teren propriu cu Dunărea Giurgiu, FC Botoşani a remizat 0-0. A urmat o înfrângerea la Intergaz, într-un joc controlat de botoşăneni, după care elevii lui Leo Grozavu şi-au revenit într-un meci cu fosta divizionară A, Progresul Bucureşti pe care a învins-o fără probleme cu 2-0. Botoşănenii au dat semne de revenire dar au terminat două jocuri cu Săcele şi FCM Bacău, la egalitate, pierzând practic patru punct, după care au învins cu 5-1 în deplasare la Modelu, într-un din cele mai bune meciuri din acest tur. Partida cu Câmpina din etapa a XII-a reprezenta ultima repetiţie înaintea duelului FC Braşov, când aveau să se întâlnească primele două clasate din Seria I a Ligii secunde. Botoşănenii s-au impus cu 2-1 în faţa celor de la Câmpina, dar au pierdut fără drept de apel cu 3-1 în faţa liderului FC Braşov, care a predat o lecţie de pragmatism. Înfrângerea în faţa braşovenilor a arătat că FC Botoşani încă nu are forţa necesară de a se bate la promovare, dar cu toate acestea a obţinut un rezultat de egalitate la Moreni, contra Petrolului Ploieşti, o candidată la promovare. Acest punct a fost irosit în jocul următor cu Sportul Studenţesc, de pe teren propriu, când botoşănenii au pierdut victoria cu şapte minute înainte de final. Penultimul joc avea să pună faţă în faţă formaţia satelit a campioanei Dinamo şi o echipă FC Botoşani, ce nu mai cunoscuse victoria în ultimele trei etape. Deşi şi-au pus mari speranţe în acest joc, botoşănenii nu au reuşit mare lucru, pierzând cu 2-0. În ultimul meci al turului, FC Botoşani a întâlnit CS Otopeni ocupanta locului doi şi una din acela mai omogene echipe din serie. Dornici de a încheia turul cu o victorie, elevii lui Leo Grozavu au reuşit cel mai bun joc din acest tur, învingând cu 2-1 şi terminând prima jumătate a sezonului pe locul cinci. Pentru FC Botoşani va urma o iarnă agitată în care va trebui să se hotărască ce îşi propune. Să lupte până la final pentru o promovare în primul eşalon cu unele riscuri sau să pregătească sezonul viitor în care să pornească din start cu şanse mari de a accede pe prima scenă a fotbalului românesc. La acest moment, FC Botoşani poate spera la promovare deoarece distanţa până la locul doi nu este foarte mare, dar totul depinde de transferurile pe care le va reuşi şi de bugetul pe care îl va avea la dispoziţie.
Vasile Prisacă - portar
Vârsta: 28 ani
Meciuri jucate: 14
Minute jucate: 1215
A primit 12 goluri
Nota: 7
.....................................................
Alin Bordeanu - portar
Vârsta: 27 ani
Meciuri jucate: 4
Minute jucate: 315
A primit 5 goluri
Nota: 7
....................................................
Ovidiu Ciobanu - fundaş
Vârsta: 29 ani
Meciuri jucate: 16
Minute jucate: 1339
Goluri marcate: 0
Nota: 7
.....................................................
Cosmin Aldea - fundaş
Vârsta: 31 ani
Meciuri jucate: 12
Minute jucate: 943
Goluri marcate: 0
Nota: 7
........................................................
Ibrahim Kano - fundaş
Vârsta: 25 ani
Meciuri jucate: 11
Minute jucate: 990
Goluri marcate: 0
Nota: 6
..........................................................
Florin Acsinte - fundaş
Vârsta: 20 ani
Meciuri jucate: 16
Minute jucate: 1440
Goluri marcate: 1
Nota: 8
............................................................
Mihai Filip - fundaş
Vârsta: 28 ani
Meciuri jucate: 9
Minute jucate: 730
Goluri marcate: 0
Nota: 6
.............................................................
Andrei Patache - fundaş
Vârsta: 20 ani
Meciuri jucate: 5
Minute jucate: 253
Goluri marcate: 0
Nota: 6
.............................................................
Andrei Boţu - fundaş
Vârsta: 19 ani
Meciuri jucate: 2
Minute jucate: 61
Goluri marcate: 0
Nota: 5
..............................................................
Alexandru Ciornei - fundaş
Vârsta: 17 ani
Meciuri jucate: 1
Minute jucate: 2
Goluri marcate: 0
Nota: -
................................................................
Bogdan Straton - mijlocaş
Vârsta: 23 ani
Meciuri jucate: 17
Minute jucate: 1490
Goluri marcate: 0
Nota: 8
................................................................
Marius Ştefoi - mijlocaş
Vârsta: 17 ani
Meciuri jucate: 16
Minute jucate: 1430
Goluri marcate: 1
Nota: 7
................................................................
Florinel Ursu - mijlocaş
Vârsta: 25 ani
Meciuri jucate: 15
Minute jucate: 1344
Goluri marcate: 4
Nota: 9
..................................................................
Cornel Cornea - mijlocaş
Vârsta: 26 ani
Meciuri jucate: 16
Minute jucate: 938
Goluri marcate: 6
Nota: 7
..................................................................
Marius Sitaru - mijlocaş
Vârsta: 28 ani
Meciuri jucate: 16
Minute jucate: 991
Goluri marcate: 2
Nota: 7
..................................................................
Derra Hamadou - mijlocaş
Vârsta: 22 ani
Meciuri jucate: 5
Minute jucate: 144
Goluri marcate: 1
Nota: 6
.................................................................
Mihai Vătavu - mijlocaş
Vârsta: 18 ani
Meciuri jucate: 7
Minute jucate: 130
Goluri marcate: 0
Nota: 7
................................................................
Gabriel Luca - mijlocaş
Vârsta: 19 ani
Meciuri jucate: 7
Minute jucate: 246
Goluri marcate: 0
Nota: 6
.................................................................
Andrei Porfireanu - mijlocaş
Vârsta: 20 ani
Meciuri jucate: 3
Minute jucate: 85
Goluri marcate: 0
Nota: 5
.................................................................
Mihai Andrieş - atacant
Vârsta: 30 ani
Meciuri jucate: 14
Minute jucate: 926
Goluri marcate: 1
Nota: 7
.................................................................
Cristian Ungureanu - atacant
Vârsta: 27 ani
Meciuri jucate: 17
Minute jucate: 1054
Goluri marcate: 2
Nota: 8
..................................................................
Kone Seydou - atacant
Vârsta: 24 ani
Meciuri jucate: 11
Minute jucate: 641
Goluri marcate: 3
Nota: 7
....................................................................
Casetă:
Au mai marcat: Cornea (6), Ursu (4), Kone (3), Sitaru (2), Ungureanu (2), Ştefoi (1), Andrieş (1), Derra (1), Acsinte (1) Puncte câştigate în deplasare: 11 Puncte pierdute acasă: 9Total goluri marcate: 22- 8 prima repriză- 14 repriza a douaTotal goluri primite: - 6 prima repriză- 11 repriza a douaGoluri marcate acasă / deplasare: 13 / 9Goluri primite acasă / deplasare: 7 / 10Cea mai clară victorie: Prefab. 05 Modelu - FC Botoşani 1-5Cea mai categorică înfrângere: Forex Braşov - FC Botoşani 4-0 Cele mai multe goluri într-un meci: 6 Cea mai bună perioadă în joc: - minutele 51-60 şi 71-80, s-au marcat câte 4 goluriVârful de formă: - etapele I-IV (12 puncte din 12 posibile) Jucători folosiţi: 22……………………………………………………………..
Meciurile disputate: Dunărea Galaţi - FC Botoşani 0-2
FC Botoşani - Concordia Chiajna 2-0CSM Focşani - FC Botoşani 0-1FC Botoşani - Delta Tulcea 2-0Forex Braşov - FC Botoşani 4-0FC Botoşani - Dunărea Giurgiu 0-0Intergaz Bucureşti - FC Botoşani 2-0FC Botoşani - Progresul Bucureşti 2-0FC Săcele - FC Botoşani 0-0FC Botoşani - FCM Bacău 1-1Prefab. 05 Modelu - FC Botoşani 1-5 FC Botoşani - FCM Câmpina 2-1FC Botoşani - FC Braşov 1-3Petrolul Ploieşti - FC Botoşani 1-1FC Botoşani - Sportul Studenţesc 1-1Dinamo II Bucureşti - FC Botoşani 2-0FC Botoşani - CS Otopeni 2-1