Al-Mawas a fost prezentat oficial la FC Botoșani. "Perla Siriei" va purta tricoul cu numărul 9 - VIDEO

Al-Mawas, jucătorul pe care sirienii îl compară cu Hagi și Maradona, a fost prezentat oficial astăzi, la sediul clubului, într-o conferință la care au asistat antrenorul Marius Croitoru și finanțatorul Valeriu Iftime.

Sirianul a oferit primele reacții după transferul în România.

“Pentru mine această provocare este foarte importantă și este o poartă de a ajunge la echipele mari din Europa. Toată lumea de aici m-a susținut și antrenorul a fost alături de mine în fiecare moment de când am venit, de asemenea toți jucătorii m-au ajutat la antrenamente. Sper să-i ajut pe colegii mei să câștige meciurile”, a spus atacantul sirian.

 

Marius Croitoru are așteptări mari de la sirian, mai ales că așteaptă acest transfer de ceva timp.

"Am făcut tot posibilul să-i facem adaptarea mult mai ușoară. Este un jucător valoros, un jucător care are peste 60 de meciuri internaționale, ceea ce spune mult despre valoarea lui. Este un jucător rapid, care știe să se descurce în criză de timp și spațiu. De la mijloc în sus poate să joace pe orice post. Așteptările pe care le am de la el, le am de la toți jucătorii. Îmi doresc să-și facă acomodarea cât mai repede și să arate așa cum a făcut-o până acum. Nu vreau să pun presiune pe el. Nu vreau să-l forțăm, nu vreau să punem pe umerii lui tot ceea ce nu ne-a ieșit nouă în ultima perioadă. E o provocare și pentru el”, a spus Marius Croitoru.

Cotat la 675.000€, Al-Mawas a semnat pe două sezoane și va purta tricoul cu numărul 9.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean transportat la spital, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne!

astăzi, 18:53

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost salvat de pompieri, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne. Evenimentul a avut loc în localitatea Iezer, î...

APIA a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli!

astăzi, 18:30

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier &...

Modificare majoră în justiția din România: Se scurtează perioada proceselor. Legea a fost adoptată!

astăzi, 17:00

Hotărârile judecătorești devin mai simplu de redactat și vor conține doar argumentele și decizia instanței. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat azi de Came...