Pe Cătălin Babliuc (născut pe 29 martie 1983, în Botoșani) îl puteți vedea la teatru, e foarte prezent, foarte talentat și foarte muncitor. Îl mai puteți vedea și în „Las Fierbinți”, pe PRO TV.
“M-am smuls din ghearele parșive ale băuturii și m-am salvat prin sport”, spune Cătălin Babliuc într-un interviu cu Andrei Crăciun, pentru Gazeta Sporturilor.
”Cătălin e din Botoșani. Tatăl său a plecat în ceruri când el era încă un copil, Botoșaniul n-a fost neapărat un paradis în anii 1990. Iar Cătălin, trebuie să știți și asta, are un suflet sensibil. Îi plăceau florile, cărăbușii, arborii. A făcut un sport popular în anii aceia: orientare turistică. Abandona concursurile – se țineau prin păduri –, ca să admire peisajul”, scrie Andrei Crăciun.
– Cătălin Babliuc, realitatea biografică nu minte. Ești, fiindcă ai fost binecuvântat astfel, moldovean încă de la naștere. Acest aspect fiind lămurit, cum a fost copilăria dumitale sportivă într-un oraș așa și așa mic din România în anii 1990, când s-a întâmplat dânsa? Spune tot: anturaj, activități extra-curriculare, nu te sfii, deținem toate datele unei asemenea copilării.
– În primul rând salutare, dragă Andrei, mă amuză și mă provoacă felul tău de a mă descoase. Botoșaniul anilor 1990 pentru mine n-a fost presărat cu activități sportive, pentru că n-am manifestat o atracție deosebită pentru ele, mă interesau destul de tare cărăbușii, florile și arborii. Trebuie să recunosc că, după ce mama mea a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la campionatul mondial de fotbal din Italia, m-am uitat cu mare plăcere la meciuri, știind că, la unele dintre ele, mama mea e în tribune.
– Ce îmi poți spune despre vacanța de vară din următorii ani: 1994, 1996, 1998, 2000. De 1990 nu te mai întreb, dar dacă ai amintiri vii și de atunci, de asemenea, nu te sfii. Ce îți spun dumitale cuvintele “Generația de Aur”?
– Aici situația s-a schimbat un pic. Anii ăștia de care pomenești au fost cei în care, înscriindu-mă la Clubul Copiilor, sub aripa domnului Șuliuc, am fost la multe concursuri de orientare turistică. Ce însemna treaba asta? Primeai o hartă a pădurii unde se desfășura concursul, o busolă, un bilet pe care trebuia să-l compostezi când găseai un post și Doamne ajută, aleargă cât poți.
Bineînțeles că vreo două concursuri le-am abandonat pentru că m-a furat peisajul și mă uitam ca boul la cea mai nouă poartă, la cât de frumoasă e pădurea prin care alergam. Asta făceam verile, mergeam în tabere și alergam prin hârtoape, văi, tufișuri, a fost ceva senzațional. Generația de Aur pentru mine asta a însemnat – mama care a venit din Italia cu străzi pline de portocale căzute pe caldarâm, ceea ce m-a înfuriat teribil, cum de lăsau oamenii portocalele să se strice, nu prea puteam să înțeleg.