A murit Cornel Oțelea, cel mai titrat handbalist al României!

S-a stins din viață Cornel Oțelea, unul dintre cei mai handbaliști români din toate timpurile, la vârsta de 84 de ani, a anunțat clubul pentru care a evoluat în carieră, CSA Steaua.

Decesul a fost constatat la ora 05:00, la Spitalul Militar din București. Trecerea în neființă a fiului, deces survenit acum mai bine de doi ani, și-a lăsat amprenta asupra fostului mare sportiv.

Generalul Cornel Oțelea este, din punct de vedere al trofeelor câștigate, cel mai mare handbalist din istoria României. Este singurul care a câștigat de trei ori Campionatul Mondial cu echipa națională, în 1961 (Germania de Vest), 1964 (Cehoslovacia) și în 1970 (Franța). Are în palmares și bronzul din 1967, din Suedia. A evoluat în total de 92 de ori pentru naționala României, reușind 147 de goluri, relatează adevarul.ro.

 

Cu Steaua Bucureşti, Cornel Oțelea are două Cupe ale Campionilor Europeni – 1968, ca jucător, respectiv 1977, ca antrenor.

„Sunt bine, mă îngrijesc prin efortul comun al meu şi al celor dragi. Fac mişcare zilnic, aşa cum mi-a prescris medicul cardiolog de câţiva ani. Mă plimb 6-7 kilometri zilnic, dar plimbare, adică acea plimbare în care admiri o arhitectură, oamenii, te bucuri de ce e în jurul tău. Nu mai face lumea aşa zilele astea. Vara trecută eram cu Rodica, soţia mea, la Predeal, ne plimbam. În vacanţă, că tot în vacanţă sunt din anul 2000, de când m-am pensionat. Am trecut prin faţa unei braserii centrale, o braserie de pe vremuri, drăguţă, iar la o masă, doi tineri – un băiat şi o fată. Erau cu capul în jos, mi-au atras atenţia, nu înţelegeam de ce sunt faţă în faţă şi se uitau în jos, nu unul la altul. Se uitau la telefoane. Am stat cu Rodica de mână cam un minut şi jumătate şi i-am urmărit, dar nu au ridicat capul. Am oftat şi am plecat. Mă bucur că nu am prins această perioadă şi cum au ajuns oamenii. Sigur că mă vor contrazice tinerii, că acesta e progresul, că nu se poate fără el, aşa o fi. Dar eu cred că trebuie să fim cu capul sus, să putem admira ce e în jurul nostru, mai ales o fată frumoasă, când stai cu ea la masă”, povestea Cornel Oţelea la 80 de ani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...