21 de partide fără înfrângere și un titlu de campion: Puștiul cu origini botoșănene a devenit Campion Național la Șah!

„Eu m-am născut cu un talent de mic, calculez foarte mult. La șah îți trebuie foarte mult calcul și strategie. Eu șahul l-am învățat de la bunicul meu. Bunicul i-a spus tatălui meu: Copilul ăsta va ajunge foarte departe”. Sunt cuvintele lui Iustin Nicolas Cazacu, fiul unei botoșănence stabilite în Iași.

Performanțele lui Iustin Nicolas nu sunt deloc puține, însă de fiecare dată, la fiecare nouă competiție, impresionează prin capacitatea extraordinară de a se impune prin viziune, maturitate tactică și stăpânire de sine.

 

De data aceasta, la Campionatele Naționale de Șah pe echipe 2026, desfășurate recent la Mamaia, Iustin Nicolas a demonstrat, la cei 12 ani, că are o minte demnă de a marilor maeștri ai lumii, dominând categoric grupa de vârstă Under-16.

Competiția organizată de CS Tinerii Maeștri și Federația Română de Șah (FR Șah) a reunit la start peste 400 de copii din toate colțurile țării.

Cu adversari foarte experimentați și mai mari decât el, Iustin Nicolas a avut nu mai puțin de 21 de partide consecutive fără să piardă, o serie de victorii care i-a adus două medalii naționale la categoria Under-16: Titlul de Campion Național la Șah Rapid (locul I la categoria U16) și Titlul de Vicecampion Național la Blitz (locul II la categoria U16).

Iustin Nicolas Cazacu se îndreaptă, cu fiecare an, către obiectivul suprem al oricărui practicant al sportului minții: obținerea titlului de Mare Maestru Internațional!

A strălucit și la ”Românii au talent”!

În 2024, a făcut senzație pe scena ”Românii au talent”, unde a ajuns până în semifinalele competiției. „Eu m-am născut cu un talent de mic, calculez foarte mult. La șah îți trebuie foarte mult calcul și strategie. Eu șahul l-am învățat de la bunicul meu. Bunicul i-a spus tatălui meu: „Copilul ăsta va ajunge foarte departe”. Când aveam șase ani am fost locul 1 în lume, am fost și campionul Uniunii Europene și campion național”, spunea Iustin Nicolas Cazacu pe scena ”Românii au talent”.



Iustin este cel mai bun din lume la categoria lui de vârstă, obținând chiar și o remiză cu celebrul Garry Kasparov, într-un eveniment simultan.

Nicolas a devenit campion național chiar din primul său an de concurs. Cel care l-a inițiat în tainele șahului a fost Nicolae, bunicul său. Pe tabla de șah, astăzi, se întâlnește întreaga familie, de la tată până la frați, toți au prins drag de șah încă din primii ani de viață. Dacă toţi ceilalţi au rămas la stadiul de amatori, nu la fel se poate spune despre Nicolas, care s-a impus deja în competiții naționale și internaționale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...