Ziua Națională a Drapelului. Prefectul județului Botoșani: „Sărbătorile neamului trebuie să rămână neatinse de grijile cotidianului”

Ziua Drapelului Național, celebrată pe 26 iunie, a fost marcată de autoritățile publice din Botoșani, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Instituția Prefectului a transmis mesajul reprezentantului Guvernului în teritoriu, prilejuit de Ziua Drapelului.

 

„Iată că ne putem bucura din nou de o sărbătoare a neamului românesc, o sărbătoare în cadrul căreia să ne reamintim elementele identitare ale acestei țări. Ultimul an i-a făcut pe mulți români să pună mai mult preț pe momentele considerate normale altădată, sau chiar devalorizate. Sărbătorile neamului trebuie să rămână, însă, neatinse de grijile cotidianului și, fie că ieșim sau nu din casă pentru aceste festivități oficiale, trebuie să știm că suntem români și să fim mândri că avem un tricolor ce ne reprezintă la toate întrunirile și confruntările internaționale, cu o simbolistică menită să ne dea speranță și curaj oricând.

Drapelul tricolor reunește țările românești de aproape două secole, reprezentând izbânda vieții, rodul pământului și seninul cerului.

Să ne închinăm cu respect față de acest simbol al identității românești care a dat și dă motivația cea mai înaltă soldaților în lupte, sportivilor în competiții și elevilor în olimpiadele internaționale. Specialiști de vârf poartă drapelul tricolor în cele mai renumite locuri ale globului și suntem mândri de asta, dar trebuie să facem tot posibilul pentru păstrarea acestor valori acasă, aici unde drapelul oficial este cel românesc.

Mulțumesc tuturor celor ce au răspuns pozitiv invitației adresate de Instituția Prefectului, participând la această sărbătoare, și urez Mulți Ani prosperi drapelului românesc. Doamne ajută!”, este mesajul prefectului Dan Nechifor.

Ziua Națională a Drapelului a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Informații suplimentare se regăsesc aici.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...