Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești

În perioada 27 februarie – 3 martie, între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești și Săveni, își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.       

Botoșănenii vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

 

Activitățile se vor desfășura în aer liber, la următoarele sedii:

- Detașamentul de Pompieri Botoșani, din strada Uzinei nr. 3;

- Detașamentul de Pompieri Dorohoi, din strada Dumbrava Roșie, nr.2;

- Stația de Pompieri Săveni, din strada Nicolae Iorga, nr.5;

- Garda de Intervenție Ștefănești, din strada Nicolae Iorga, nr.16.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Evenimentul „Ziua Porților Deschise” va fi derulat de ISU Botoșani în contextul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România. Vă reamintim că, pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, în perioada 25 februarie – 4 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă. Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

(Comunicat de IJSU Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...