VIDEO. Sute de botoșăneni, cu vârste între 4 și 80 de ani, au participat la Maratonul „Împreună pentru comunitate”

VIDEO. Sute de botoșăneni, cu vârste între 4 și 80 de ani, au participat la Maratonul „Împreună pentru comunitate”

Aproximativ 200 de persoane au participat, sâmbătă, la prima ediție a Maratonului „Împreună pentru comunitate”, desfășurat în municipiul Botoșani. Cel mai tânăr participant este un băiat de 4 ani, iar cel mai vârstnic 80 de ani.

Inițiat de Asociația „Arlechino Moldova”, maratonul a avut ca obiective promovarea incluziunii sociale a tinerilor elevi sportivi din satele botoșănene, încurajarea unui stil de viață sănătos și a proiectelor caritabile derulate de organizație pentru copii din medii defavorizate.

Cursa s-a desfășurat pe traseul Colegiul „A.T. Laurian” – str. „Nicolae Iorga” – Calea Națională - Uvertura Mall – str. Cuza Vodă – Hotel „Rapsodia” – Colegiul „A.T. Laurian. Podiumul a fost ocupat, în ordinea descrescătoare a punctajelor, de Albert Constantin Munteanu, Marco Tărnăuceanu și Răzvan Marian Nemțuc.

Sub egida „Alergi alături de copii, faci un bine și devii parte din povestea lor”, voluntarii Asociației „Arlechino Moldova” au transmis un mesaj de încurajare și suport tuturor celor care au alergat „spre o lume mai bună și o societate mai unită” la ediția din acest an a maratonului, subliniază organizatorii.

 

 

 

 














 

 

Spune-ne opinia ta