Unirea Principatelor Române sărbătorită la Botoșani cu defilarea cadrelor militare, Hora Unirii și mici surprize! (Foto, Video)

Această zi deosebit de importantă pentru istoria României nu a fost lipsită nici de micile surprize venite din partea comunității botoșănene.

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Botoșani cu defilarea cadrelor militare, Hora Unirii și mici surprize! (Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Unirea Principatelor Române a fost marcată (și) în municipiul Botoșani. Au participat oficialități, politicieni, militari, dar și sute de cetățeni, care au urmărit cu emoție desfășurarea momentelor. Cu toate acestea, au fost remarcate și absențe în rândul autorităților județene. Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, nu a participat la sărbătorirea Micii Uniri.

Evenimentul s-a desfășurat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, acolo unde se află bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

Drapelul de onoare a fost salutat de Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, care a venit însoțit de col. Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani.

Serviciul religios a fost oficiat de un număr de 13 preoți în frunte cu Petru Fercal, Protopopul de Botoșani. 

Defilarea cadrelor militare și Hora Unirii

Ca la fiecare eveniment de o astfel de anvergură momentul cel mai așteptat de spectatori este defilarea detașamentului de onoare.

De asemenea, la finalul evenimentului cei peste 100 de botoșăneni care au luat parte la aceste momente și-au dat „mână cu mână” în Hora Unirii.

Unii dintre copii, veniți însoțiți fie de bunici, fie chiar de părinți, au avut la ei steaguri cu Drapelul României.

Înainte ca detașamentul de onoare să defileze au fost depuse jerbe de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.


Micul pompier

Surpriza acestei zile a fost micuțul pompier, care s-a alăturat reprezentanților Garnizoanei Militare în momentul depunerii coroanei la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Micuțul salvator a atras atenția nu doar a spectatorilor, ci și a fotografilor, cu toții dorind să îl fotografieze.

Despre Mica Unire

În cadrul evenimentului marcat la Botoșani a vorbit despre Unirea Principatelor Române col. (r) Sergiu Balanovici.

În 2025 se împlinesc 166 de ani de când, în ianuarie 1859, Moldova se unea cu Țara Românească, iar domnitor al ambelor principate era ales Alexandru Ioan Cuza.

Sergiu Balanovici vorbește despre acest moment important în istoria României, susținându-și afirmațiile prin mențiunea că românii sunt legați de unitate, acesta fiind un deziderat pentru care strămoșii noștri au luptat cu îndârjire.

„Noi, românii, suntem printre puținele popoare din lume care are Ziua Națională și sărbători naționale, așa cum este cea de astăzi, legate de unitate. De exemplu, Franța amintește de revoluție, SUA au ziua națională legată de independență sau alte state care își au ziua legată de regalitate, noi, românii, avem ziua națională legată de unitate și nu întâmplător, pentru că Unirea a fost permanent o aspirație a poporului nostru (...) Românii au fost dintotdeauna unul și același popor. Romanitatea lor, unitatea de credință, unitatea lingvistică, culturală, ca și continuitate în același spațiu geografic. Pe acest fond solid de unitate, proiectul unității statate și politice a românilor a prins contur la mijlocul secolului al 19-lea, numit pe drept cuvânt secolul naționalităților (...)”, a precizat col. (r) Sergiu Balanovici.

(Declarația poate fi ascultată integral în videoclipul de mai jos)


(Foto: Col. (r) Sergiu Balanovici)






















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...