Tradițiile românilor: 21 mai - Sfinții Constantin și Elena

Pe 21 mai, toți credincioșii, catolici sau ortodocși, îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena, o sărbătoare extrem de importantă în calendarul bisericesc. Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de "cezar", iar cu un an înaintea morţii sale a preluat titlul de "august".

După moartea acestuia, în anul 306, armata l-a proclamat drept August pe Constantin (306-337). Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în octombrie 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creştinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: "Întru aceasta vei birui".

Împăratul cât şi oamenii săi, comandanţi şi soldaţi care văzuseră minunea, au fost destul de tulburaţi şi înfricoşaţi. Noaptea însă, în timpul somnului, i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte. Bătălia de-a doua zi a fost câştigată de Constantin care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.

Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului. Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici impunătoare.

Constantin s-a hotărât să părăsească definitiv Roma şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol - oraşul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.

A fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici în luna mai 337, cu puţin timp înainte de a muri. Întârzierea botezului era obişnuită în acea vreme. A murit la scurt timp după botez, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor şi a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Mama sa, Sfânta Elena, a fost ataşată mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte locuri sfinte. Mai întâi însă a dorit să se zidească, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.

Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi "întocmai cu apostolii".

Ce să faci pe 21 mai 2020 ca să ai noroc şi sănătate tot anul

De numele celor doi sfinţi se leagă o serie de tradiţii şi obiceiuri, mai ales că datorită acestora creștinismul a devenit religie permisă şi recunoscută oficial. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta. Potrivit statisticilor, aproximativ 1,8 milioane de români își serbează onomastica în această zi.

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii sunt atenți la ceea ce fac și țin cont de anumite recomandări din partea clerului, dar păstrează şi o serie de tradiţii care aduc noroc şi sănătate celor care le respectă.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.

În ziua când sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, oamenii nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor. În alte zone ale țării, această zi este ultima în care agricultorii seamănă porumb, ovăz sau mei. Tot ce va fi plantat după această zi, se va usca. Cultivatorii de viţă de vie respectă şi ei această zi cu sfințenie și nu muncesc. În caz contrar, graurii le vor mânca strugurii.

Pentru a alunga duhurile rele, femeile afumă cu tămâie și stropesc cu aghiazmă colțurile și încăperile caselor. Tot pe 21 ai, țăranii vor decide cine le va fi baci la oi, precum și cine le va păzi în timpul pășunatului. În plus, pentru a feri animalele de rele cât timp vor sta la stână, ei aprind un foc mare, stau în jurul lui și pun oile să treacă prin el.

Cum să-ţi păstrezi norocul

Se spune că în această zi nu este bine să renunţi la o prietenie sau să iei decizia de a divorţa. Potrivit tradiției, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.

O altă tradiţie importantă este ca oamenii să se ferească să aprindă focul. Se zice că cine arde azi o creangă își arde norocul pentru tot restul anului.

În ziua praznicului Sfinţilor Constantin și Elena, pentru voie bună și liniște în familie, este bine să aduci în casă cel puțin trei bujori îmbobociți. Bujorul este simbolul acestei zile, care asigură armonia în familie, potrivit huff.ro. Pentru bunăstare, unul din membrii familiei trebuie să meargă la biserică și să ducă trei bujori sau flori de lămâiță, precum și dulciuri făcute în casă și pâine.

Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, oamenii au un ritual special. Se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte și bat cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei. Ei au diferite strigături, prin care vor să sperie vrăjitoarele care ar putea fura laptele.

Sfinții Constantin și Elena, împărații care au schimbat istoria creştinismului

În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat.

Sfânta Elena (Flavia Iulia Helena 248 – 329), mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare, a fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi.

 

Se spune că în timp ce era in pelerinaj, a văzut oameni care duceau un mort pe o colina unde erau 3 cruci. Aceștia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a înviat. Așa a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos.

Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea și a înălțat-o în fața mulțimii, iar ziua de 14/27 septembrie a devenit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în calendarul creștin. Datorită demersului ei de a cauta Crucea Mântuitorului, Sfânta Elena este și ocrotitoarea arheologilor. Numele ei se traduce „făclie”, „torță”, „strălucirea soarelui”.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330, iar sicriul ei poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Toți cei care au fost părtași la acest dezastru trebuie să plece acasă!” (video)

astăzi, 11:10

„Toți cei care au fost părtași la acest dezastru trebuie să plece acasă! Am spus-o încă de la începutul campaniei trecute: situația critică a companiei de apă a demonstra...

Lângă noi: Primarul municipiului Iaşi intenționează să închidă școlile dacă iarna aceasta va ninge mult!

astăzi, 10:30

Mihai Chirica a declarat, vineri, că măsurile Primăriei ieşene vor fi ferme în cazul în care va fi viscol, iar stratul de zăpadă va fi unul consistent, edilul precizând că au ...

Amenzi „împărțite” de polițiștii botoșăneni la evenimentul ”Toamna Bobocilor”!

astăzi, 09:30

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2024, intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii, au organizat o acțiune pentru preve...