Șoferi întâmpinați cu cafea de către polițiștii rutieri

Joi dimineață, în cadrul unei acțiuni desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta și întâmpinați de oamenii legii cu o cafea.

Acțiunea a început la ora 08:00, pe drumul național DN 29 D, sector de drum care este tranzitat de vehicule înmatriculate în alte state, dar și de conducători auto care se îndreaptă către punctele de trecere a frontierei.

 

„Întrucât oboseala la volan reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în această dimineață, polițiștii botoșăneni au oprit în trafic autovehicule înmatriculate în alte județe sau în alte state și care aveau de parcurs o distanță considerabilă, oferindu-le conducătorilor auto o cafea, dar și o pauză binevenită”, a declarat Nicoleta Mendeleac, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

În pauza de cafea, polițiștii rutieri le-au recomandat conducătorilor auto să se oprească atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan, cu atât mai mult dacă au o distanță mare de parcurs și să respecte regulile de circulație.

„Polițiștii rutieri vă recomandă ca la primele semne de oboseală (stare de moleșeală, clipire frecventă, încețoșarea privirii) să întrerupeți călătoria și să parcați autovehiculul într-un loc sigur – de preferat, într-o parcare amenajată. Odihniți-vă până la refacerea totală a capacităților psiho - motorii necesare conducerii în siguranță”, adaugă reprezentanții IPJ.

Acțiunile pe linie rutieră vor continua și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți în trafic pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...