Sfaturi pentru românii care merg în Grecia, Bulgaria și Turcia. Ce documente trebuie să aibă și ce e bine să evite

Grecia, Bulgaria și Turcia sunt printre principalele destinații de vacanță ale românilor. Consultantul în turism Cristian Pitulice dă sfaturi pentru turiștii care vor să meargă în aceste țări, dincolo de recomandările oficiale. De exemplu, el a explicat la Digi24 ce zile și ce ore trebuie evitate dacă vrem să mergem cu mașina în Grecia.

„Acum, având certificatul european, ne este foarte ușor să ieșim din țară, pentru că în acest moment, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, normele sunt uniformizate. Putem ieși în toate țările, cu 3 excepții, fie cu testul PCR, fie cu certificatul model vechi, fie cu dovada că am fost infectați și ne-am vindecat. Fiecare țară are specificat un anumit număr de zile”, a spus el.

 

Pitulice a amintit că sunt trei țări care cer formular de localizare, sau „locator form” – Grecia, Italia și Malta.

„Să fim atenți să-l completăm când plecăm în Grecia. Trebuie completat înainte de a ajunge la frontieră. Trebuie să ne asigurăm că l-am primit, că am primit confirmarea pe mail. Nu îl completăm, am urcat în mașină și am plecat. Cel mai înțelept este să așteptăm, îl primim destul de repede – de pe o zi pe alta, în cel mai rău caz, de obicei în aceeași zi – și apoi putem pleca. Altfel în vama greacă s-ar putea să avem o neplăcere”, a spus Pitulice.

El a dat câteva sfaturi utile pentru cei care merg în vacanță în Grecia. Pe lângă completarea formularului, consultantul recomandă printarea certificatului european COVID, pentru că personalului de la vamă îi e mai ușor să îl scaneze și se scurtează timpul de trecere prin vamă. Totuși, sunt valabile și cele descărcate pe telefon.

„Să încercăm să evităm zilele de sâmbătă, în general, și mai ales intervalul orar 13.00-17.00, mai ales în vama Kulata, care preia cel mai mare flux de turiști români, cam 80% dintre românii care pleacă rutier în Grecia. Dacă ajungem în acel interval orar s-ar putea să avem niște întârzieri, dar nu este nimic îngrijorător”, a explicat el.

Pitulice a spus că testele COVID aleatorii care se fac la vamă sunt rare, la frontiera rutieră.

„Există riscul ca cei care prezintă adeverință test PCR negativ să fie opriți, nu cei care prezintă adeverința de vaccinare, pentru că acolo există suspiciunea că s-ar putea să se întâmple. Este ceva din practica vameșilor greci, dar aceste teste sunt destul de rare, nimeni nu vrea să blocheze o vamă mare”, a spus Pitulice.

Lucrurile sunt mai simple pentru cei care merg în Bulgaria, pentru că pot trece granița doar cu buletinul sau pașaportul, fără să fie nevoie de test COVID sau adeverință de vaccinare.

Totuși, Pitulice recomandă turiștilor să aibă aceste documente la ei, pentru că există posibilitatea să fie cerute la hotel.

În ceea ce privește Turcia, se poate intra cu certificat de vaccinare, dar nu cu cel european, pentru că în acest moment nu există nicio informație că acesta poate fi folosit și în această țară care nu face parte din Uniunea Europeană.

„Cel mai sigur e să folosim certificatul clasic de vaccinare pe care l-am primit sau pe care îl putem descărca. Turcii aceeptă să intri și cu test PCR negativ, nu mai vehi de 72 de ore. Deci și Turcia este o destinație primitoare și relaxată în acest moment”, a spus Pitulice.

Sursa: Digi24

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...