În această dimineață, 8 octombrie, moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie de la Sihăstria au fost scoase spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Momentul liturgic care marchează începutul hramului Moldovei a fost săvârșit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În aceste zile, mii de oameni sunt așteptați la Iași pentru a primi binecuvântarea celor doi sfinți.
La acest hram participă, an de an, mii de pelerini din toată țara, foarte mulți și din Botoșani.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase și Mult Milostivei Parascheva a început joi dimineață, la Catedrala din Iași. Această rânduială, păstrată de-a lungul timpului, s-a împlinit și în această dimineață, prin așezarea celor două racle în baldachinul special amenajat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe” din incinta Ansamblului Mitropolitan. După săvârșirea Acatistului Sfintei pe esplanada catedralei, un sobor numeros de preoți, în frunte cu PS Nichifor Botoșăneanul, a purtat pe umeri moaștele sfinților și au mers în tradiționala procesiune ce înconjoară sfântul locaș, iar la final, le-au așezat spre închinare miilor de pelerini care au așteptat peste noapte la rând. Credincioși veniți din întreaga țară, între care și câteva mii de pelerini din orașul ilfovean Voluntari, au venit la Iași pentru a primi binecuvântarea celor doi mari sfinți cuvioși ai Moldovei, scrie Doxologia.
La finalul Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, Părintele Episcop-vicar a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a vorbit despre rostul pelerinajului și despre lucrarea rugăciunii în viața credincioșilor. Ierarhul a evidențiat modelele de viețuire ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, îndemnându-i pe pelerini să transforme această călătorie într-un prilej de întărire duhovnicească și de apropiere de Dumnezeu:
„Viața monahală pentru Sfânta Parascheva a însemnat tocmai a fi ea însăși singură cu Dumnezeu. Și ne învață ca a te privi pe tine cu Dumnezeu, singur, a te judeca de fiecare dată în raport cu Dumnezeu, nu cu celălalt.
Cu rostul tău împlinit sau neîmplinit, nu cu celălalt, în ce măsură își împlinește rostul, mai mult sau mai puțin decât al tău. A face aceasta înseamnă a crește în înțelegere și în putere. Pentru că ceea ce primim închinându-ne Sfintei Parascheva, moaștelor sale, este această putere duhovnicească.
Moaștele sale păstrează semnul unei vieți trăite în putere dumnezeiască. Și astăzi, iubiți credincioși, cei ce ies din grijile lor, din tiparele îndătinate și din felul abil al omului de a-și rezolva fel de fel de lipsuri și de neputințe, cei ce ies astăzi sunt chemați să-și sfințească viața. Sfântul Paisie de la Sihăstria, el însuși monah, mai aproape de noi, aproape cu timpul de zilele noastre.
Mulți dintre noi l-am și cunoscut, i-am ascultat cuvântul. Om crescut la țară, dar înzestrat cu înțelepciune, cu inimă adâncă și cu credință puternică, nici lui nu i-a fost ușor să iasă din gospodăria părinților săi, din înțelesul comunității sale.
Dar nu pleacă omul nici în viața monahală cu întristare, cu tulburare și cu teamă, ci cu bucurie și cu avânt și cu curaj. Cu bucurie a plecat el însuși în viața monahală și a sporit Domnul bucuria, chiar trecând prin mijlocul necazurilor, prin mijlocul durerilor. Pentru că nici viața în Mănăstirea Sihăstria și nici în vreo mănăstire nu este o viață zaharisită.
O viață în care omul petrece în relaxare, în distracție. Este o viață în care petrece cu atenție la sine și cu bucuria de a înțelege planul lui Dumnezeu și de a înțelege că în viața aceasta orice întâlnire și orice oportunitate pe care ne-o pune Dumnezeu înainte are un rost spre creșterea noastră. Și, aceasta înțelegând-o, omul nu mai vrea să fie distras de la această luptă și nu caută distracțiile acestei lumi, ci este atras de către Dumnezeu și către lupta cea bună.
Și astfel a fost și Sfântul Paisie. Și el însuși, încă din timpul vieții, având o viață îndelungată, a fost mângâietor oamenilor și povățuitor, adeseori cunoscându-le gândul înainte de a și-l spune, cunoscându-le nevoia înainte de a și-o mărturisi. Nu au stat pentru sine nici popularitatea, nici slava, nici cele ale îndestulării.
Și Dumnezeu l-a îndestulat cu pace adâncă și cu har. Și unul, și altul au ieșit din tumultul vieții și au venit să mângâie tumultul nostru. Astăzi și dumneavoastră, mulți ați ieșit pentru un timp, pentru o zi, pentru câteva ore, cei care ați ales să vă închinați, să vă petreceți un timp închinându-vă moaștelor lor.
Ați ieșit din grijile voastre spre a vă întări, spre a vă mângâia. Și facem din aceasta un act de credință. Și pelerinajul nostru este un act de credință, iubiți credincioși.
Este un pas spre Domnul. Să vă răsplătească, Bunul Dumnezeu, acest pas. Să vă răsplătească Domnul truda și actul de credință și această ieșire din tiparul grijilor dumneavoastră.
Și să vă dăruiască fiecăruia dintre voi, dar și nouă tuturor, țării acesteia, să ne dăruiască Domnul bună chivernisirea vieții. Să ne dăruiască biruință asupra puterilor văzute și nevăzute ale răului. Să ne dăruiască încredințarea că, atunci când ne unim în rugăciune, Dumnezeu lucrează în alt chip decât omenește, chivernisind viața și lucrarea sufletelor noastre.
Să ne ajute Domnul ca acest drum pe care îl facem, pentru a ne închina Sfintei Parascheva, pelerini din toată țara, cu fiecare pas să fie spre creșterea noastră, spre încredințarea că Dumnezeu are un rost cu noi, dar și spre hotărârea cea bună de a deveni noi înșine mângâietori ai celorlalți. Cu un cuvânt, cu o faptă bună, cu răbdare, cu înțelepciunea de a nu ne descuraja și de a-L chema pe Dumnezeu în viața noastră și în istoria țării noastre, până la capăt, ca să ne sfințească, ca să biruiască tot răul și să ne curățească de toate cele care vor fi fost greșite în viața noastră”, a fost mesajul transmis de PS Nichifor Botoșăneanul.
Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană continuă de la ora 7.00 cu Miezonoptica și Utrenia, iar de la ora 9.00 PS Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie.
Amintim că şi anul acesta, ca măsură de informare, Arhiepiscopia Iașilor pune la dispoziţie două numere de telefon la care pelerinii pot suna pe toată durata pelerinajului: 0757.579.100 şi 0757.033.466, valabile în perioada 8-15 octombrie. De asemenea, în aceste zile, pe portalul doxologia.ro și site-ul mmb.ro va fi afişat în timp real, non-stop, locul unde se află capătul rândului pelerinilor.
Link-ul poate fi accesat și AICI pentru a vedea unde se află capătul rândului pelerinilor.
Recomandările Jandarmeriei Române
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, va asigura, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, măsurile de ordine și siguranță publică pentru pelerinajul din acest an.
Cu ocazia acestui eveniment, organizatorul estimează prezența a aproximativ 300.000 de persoane, perioada de afluență maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie 2026, când se estimează că se vor genera timpi mari de așteptare.
Pentru a evita aglomerarea de persoane, ca în fiecare an, s-a realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloșca- str. Petru Movilă - str. Uzinei - str. Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu - blvd. Regele Ferdinand I al României. Dacă va fi cazul, culoarul unic va continua pe bulevardul Regele Mihai I al României.
Pe toată perioada desfășurării manifestărilor religioase, preoți, voluntari și forțe de ordine vor fi prezenți în zonele de deplasare ale pelerinilor pentru a oferi sprijin și îndrumare.
Pentru a evita producerea incidentelor, Jandarmeria Română face următoarele recomandări:
-manifestați răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor și respectați indicațiile forțelor de ordine;
-acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice;
-aveți grijă de bunurile personale;
-persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să participe la pelerinaj și care au nevoie constantă de îngrijire medicală, să se asigure că au asupra lor medicamentele necesare și istoricul medical, pentru a-l prezenta, în cazul unor urgențe medicale;
-având în vedere condițiile meteorologice, asigurați-vă că aveți asupra dumneavoastră îmbrăcăminte adecvată, pelerine de vânt și ploaie;
-asigurați-vă că, pentru perioada de așteptare, aveți asupra dumneavoastră apă și produse alimentare;
-pentru a vă asigura că puteți lua legătura cu grupurile cu care călătoriți sau cu membrii familiei, luați-vă măsuri ca telefonul mobil să fie încărcat;
Pentru riverani și alte persoane care își desfășoară activitatea profesională și educațională în interiorul zonei culoarului unic, unde accesul persoanelor este restricționat parțial, recomandăm să aibă asupra lor documente justificative, respectiv documente de identificare, legitimații de serviciu sau orice alt document care atestă necesitatea prezenței în acea zonă.
În caz de necesitate, adresați-vă cu încredere celui mai apropiat reprezentant al forțelor de ordine aflat în zona unde sunteți sau apelați numărul de urgență 112.
