În zona BotoÈ™aniului, masa de Crăciun este plină cu mâncare gătită aÈ™a cum se făcea pe vremea lui Stefan cel Mare. ReÈ›etele sunt unele dintre cele mai de preÈ› comori ale regiunii – unele populare, altele abia descoperite de la bătrânele satelor È™i date mai departe celor tineri, scrie adevărul.ro.
Majoritatea covârÈ™itoare a populaÈ›iei trăieÈ™te încă la sat È™i respectă multe dintre tradiÈ›iile care au dispărut de mult în lumea urbană – mai ales cele culinare.
AÈ™a se face că la BotoÈ™ani au reuÈ™it să supravieÈ›uiască vremurilor reÈ›ete vechi È™i de câteva sute de ani. În satele îndepărtate, unde tradiÈ›ia încă este la ea acasă, bătrânii au transmis, din generaÈ›ie în generaÈ›ie, o serie de bunătăți greu de găsit astăzi în alte locuri.
Potrivit reporterilor ziarului adevărul.ro, aici vorbim de la preparate delicioase din carne, specifice sărbătorilor, È™i până la deserturi după care-È›i lasă gura apă. Sunt È™i botoșăneni care au reuÈ™it să transforme aceste reÈ›ete vechi în adevărate branduri recunoscute la nivel naÈ›ional, ca produse tradiÈ›ionale.
Unul dintre cele mai apreciate preparate culinare româneÈ™ti sunt, fără îndoială, sarmalele. Denumirea este de origine turcă, nu neapărat È™i reÈ›eta. Adică, ceea ce numim noi astăzi sarmale, o umplutură învelită în diferite frunze de plante, de la podbal până la sfeclă, poate fi întâlnită în tot arealul balcanic È™i est-european sub diferite forme È™i denumiri – se spune chiar că toate aceste reÈ›ete s-au dezvoltat independent.
În nordul Moldovei, sarmalele se numesc, de fapt, găluÈ™te sau găluÅŸci, cum spuneau țăranii din nordul BotoÈ™aniului acum mult timp în urmă. Cu sarmalele turceÈ™ti au ca punct comun doar ideea în sine, adică o compoziÈ›ie învelită în materie vegetală. De aici însă lucrurile se despart.
În comuna IbăneÈ™ti, judeÈ›ul BotoÈ™ani, un loc unde există multe tradiÈ›ii din bătrâni, arhaice, aproape de graniÈ›a de nord a României, încă se păstrează o veche reÈ›etă de găluÈ™te moldoveneÈ™ti.
În preajma Sărbătorilor de iarnă, o parte a gospodinelor de acolo scot de la naftalină vechea reÈ›etă È™i se pun pe gătit. Ingredientele sunt simple: umplutură de carne de porc tocată, amestecată cu crupe de grâu È™i învelită în foaie de viță sau de varză murată.
Familia lui Mihai Å¢ârliman, un cojocar vestit în sat, a respectat această reÈ›etă din generaÈ›ie în generaÈ›ie, în preajma Crăciunului. Tanti Elena a explicat cum se fac găluÈ™tele tradiÈ›ionale în această parte a Moldovei È™i de ce ar trebui să se È›ină cont. În primul rând, nu se foloseÈ™te orez, ci crupe din grâu.
Apoi, carnea nu se toacă, ci se taie musai la bărdiță, așa cum se făcea acum 300-400 de ani.
„Cele mai bune sunt din carne de porc, tăiată cu bărdiÈ›a. AÈ™a se făcea din moÈ™i strămoÈ™i. Apoi, crupele sunt importante. Întâi È™i întâi se undeÈ™te bine ceapa, dar nu în ulei, ci în untură de porc. Carnea tocată la bărdiță se condimentează numai cu sare È™i suc de roÈ™ii natural, conservat special pentru sezonul rece“, explică săteanca pentru adevărul.ro.
Oamenii din IbăneÈ™ti recomandă musai un vin roÈ™u rubiniu, de È›ară, ca să însoÈ›ească găluÈ™tele pe masa de sărbători.
Coborând din nordul judeÈ›ului BotoÈ™ani către zona central-estică, mai precis în satul Hulub, comuna Dângeni, dăm peste o altă reÈ›etă tradiÈ›ională, veche de câteva sute de ani, dar încă păstrată cu sfinÈ›enie de o parte a localnicilor. De această dată este însă vorba despre un desert delicios. Poartă numele de julfă È™i este autenticul tort moldovenesc.
În popor mai este cunoscut drept „pelincile Maicii Domnului“ È™i este o mâncare dulce pe bază de seminÈ›e de cânepă. După anii ’90, odată cu decăderea culturilor de cânepă din judeÈ›ul BotoÈ™ani, acest tort moldovenesc, de Crăciun, aproape a dispărut.
Familia Apalaghiei, din satul Hulub, a avut însă grijă să păstreze această tradiÈ›ie neîntreruptă, deÈ™i într-o vreme seminÈ›ele de cânepă erau mai greu de găsit.
„Au fost timpurile alea când oamenilor le era frică să mai cultive, că se zicea că este drog cânepa. AÈ™a că au încercat să se adapteze È™i au început să facă julfă cu ce găseau, dar mai ales cu nucă, pentru gustul mai bogat, însă nu se compară cu cea din cânepă. Noi am continuat să facem cu cremă de cânepă pentru că fără julfă parcă nu-i sărbătoare. Este o mâncare – astăzi i s-ar spune prăjitură – veche de tot, cine mai È™tie de când“, spune Maricel Apalaghiei, care este È™i un renumit meÈ™ter popular al zonei.
Oamenii locului spun că este È™i bună la gust, dar È™i hrănitoare. În plus, are È™i o puternică valoare simbolică, reprezentând întreg anul calendaristic.
Pe lângă bucatele țărăneÈ™ti, în judeÈ›ul BotoÈ™ani se păstrează È™i o serie de reÈ›ete de bunătăți boiereÈ™ti – preparate culinare făcute mai ales la curÈ›ile boierilor, dar È™i de sărbătoare, în casa țăranilor gospodari.
Este vorba în primul rând de claponul umplut. Acel cocoÈ™ castrat, gras È™i fraged, crescut mai ales la curÈ›ile boierilor din zona StânceÈ™tilor, Santa Mare sau Pomârla. Claponul, spun bătrânii, era îngrășat bine înainte de Crăciun, lăsat să mănânce după voia inimii È™i chiar mai mult, inclusiv cu pâine înmuiată-n lapte.
Înainte de sărbătoare, claponul era tăiat, penit È™i bine sărat.
„După ce era lăsat să odihnească oleacă, se umplea claponul cu tocătură. Se folosea mai ales carnea de viÈ›el, tocată cu bărdiÈ›a, È™i se amesteca cu mai multe legume, cu ceapă undită. Apoi, se punea la făcut fie în cuptior, fie pe plită, dar acolo fiert, mai mult în zeamă“, spune tanti Ileana, o săteancă trecută de 70 de ani din zona Voronei.
Alte gospodine spun că acest clapon se făcea bine fript în cuptor È™i se servea pe varză călită, cu mujdei de usturoi.
Pe lângă clapon, gâsca era preferată pe la curÈ›ile boierilor. Doina Berescu, o femeie de afaceri care deÈ›ine È™i iazuri în zona DrăguÈ™enilor, a descoperit o reÈ›etă veche boierească din acea zonă, de preparare a pateului din ficat de gâscă. Ba chiar È™i-a cumpărat È™i gâÈ™te din rasa Toulouse, din ficatul cărora se face renumitul foie gras, pentru a reînvia reÈ›eta botoșăneană.
„Vreau să folosesc ficat de gâscă franÈ›uzească pentru a face un pateu tradiÈ›ional, după o reÈ›etă veche din zona BotoÈ™aniului. Ar fi ceva inedit“, spune antreprenoarea.
Tot ea a reînviat o altă veche reÈ›etă tradiÈ›ională din judeÈ›ul BotoÈ™ani. Este vorba despre o zacuscă din crap cu legume. BotoÈ™aniul a fost mereu renumit pentru iazurile sale, iar localnicii au È™tiut mereu să pregătească cele mai delicioase reÈ›ete din peÈ™te de apă dulce.
Nu în ultimul rând, la BotoÈ™ani este păstrată una dintre cele mai vechi reÈ›ete de cozonac. Se numeÈ™te cozonac domnesc È™i se spune că ar fi fost servit pe mesele voievozilor încă din timpul lui Ștefan cel Mare când poposea pe la PopăuÈ›i, Dorohoi sau Hârlău.
Acest fel de cozonac se făcea cu nu mai puÈ›in de 40 de ouă È™i umplutură cât cuprinde, cu multă, multă nucă.
„Era ceva pentru domni. Nu făcea oricine aÈ™a ceva. Să bagi 40 de gălbenuÈ™uri, trebuia să te È›ină punga. La oameni gospodari se mai făcea de sărbători“, povesteÈ™te o săteancă în vârstă din Tocileni.
Gabriela Mateiuc, originară din comuna Stăuceni, a reuÈ™it, după o asiduă muncă de documentare la bătrânele din sate, să refacă reÈ›eta acestui cozonac vechi voievodal. A reuÈ™it să-l producă È™i să-l transforme într-un adevărat brand, fiind înregistrat È™i ca produs tradiÈ›ional.
Pe lângă cozonac, cu ocazia cercetărilor, botoșăneanca a găsit È™i reÈ›ete foarte vechi de poale-n brâu de Tocileni, o plăcintă bătrânească absolut delicioasă, cu brânză de oaie, dar È™i reÈ›eta unor alivenci, veche de aproape 300 de ani, servite cu smântână, aÈ™a cum cere tradiÈ›ia.