Seară la superlativ pentru botoşănenii care au participat la concertul susţinut, luni, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de îndrăgitul şi carismaticul artist Ştefan Bănică Jr.
Interpretul se află, în luna noiembrie, într-un turneu naţional care poartă titlul celui mai recent single al său, "Alerg printre stele", şi care cuprinde zece oraşe, printre care şi Botoşani.
Ştefan Bănică Jr. şi-a început recitalul cu binecunoscuta piesă “Spune-mi Doamne ce-am greşit" şi încă de la primele acorduri a cucerit publicul de toate vârstele, din sală.
Artistul i-a captivat pe botoşăneni cu energia şi buna sa dispoziţie ridicând sala în picioare la aproape toate melodiile pe care le-a interpretat.
Acompaniat de band-ul său, Ştefan Bănică Jr. i-a încântat pe botoşăneni cu melodii precum "Găseşte-mi loc în inima ta", "S-o facem lată", "Liceenii"," Super-love".
În timpul concertului, artistul le-a mărturisit celor prezenţi în sală că ziua de astăzi este una extrem de specială pentru el.
Pe 11 noiembrie tatăl său, regretatul Ştefan Bănică, ar fi împlinit 80 de ani. Publicul a aplaudat îndelung, iar Ştefan a cântat o piesă pentru părintele său, numită "Înger pe pământ".
“Cântecul pe care am să îl cânt se nimereşte cu o zi specială chiar la Botoşani. Astăzi, 11 noiembrie, tatăl meu ar fi împlinit 80 de ani. Aş vrea să cânt această piesă cu gândul la el", a spus Ştefan Bănică Jr.
Mişcările tipice pentru rock’n’roll şi cântatul la chitară au atras, de asemenea, ropote de aplauze, iar momentele dintre piese au fost presărate cu serii scurte de glume, spre deliciul publicului.
La finalul spectacolului, artistul nu a fost lăsat să plece decât după un bis, iar la ultimele piese pe care le-a interpretat a fost îmbrăcat cu un tricou pe care era imprimat "Botoşani".
“Publicul a fost excepţional, foarte cald, minunat şi doritor de spectacol şi mă bucur că am putut în sfârşit să ne întâlnim după foarte, foarte mulţi ani. Într-un fel emoţiile au fost pentru mine, astăzi, şi mai mari dar pe de altă parte meseria e meserie şi lucrurile personale le poţi topi în ceea ce comunici cu publicul sau nu. Pe lângă faptul că sunt fiul tatălui meu, tatăl meu a fost un mare actor,iubit de foarte multă lume, aşa că m-am gândit că e bine să împart emoţia aceasta cu publicul", a spus Ştefan Bănică Jr.
El a spus că şi-ar dori să revină la Botoşani şi cu teatrul cu unul dintre spectacolele pe care le joacă la Teatrul de comedie.
Recital de excepţie Ştefan Bănică Jr. Vezi de ce concertul de la Botoşani a fost unul special pentru artist FOTO, VIDEO
Stiri Botosani Tuesday, 12 November 2013 SpecialSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ordin de protecție emis și cercetări demarate pentru tentativă de omor, după incendiul din Todireni!
Astăzi, 09 iunie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 38 de ani, din comuna T...
Un bărbat din Botoșani a suferit arsuri grave încercând să stingă un incendiu, Poliția a preluat cazul!
Pompierii au fost solicitați, în această după-amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Florești, comuna Todireni. La fața loculu...
Experiență europeană de succes pentru trei profesori de la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)
În perioada 25–29 mai 2026, trei cadre didactice din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani au participat la o mobilitate de tip Job Shadowing desfășu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde