Am pășit pragul Complexului Muzeal Botoșani, din strada Doboșari nr. 61, întâmpinate de Gheorghe Iavorenciuc, gazdă perfectă și ghid al întoarcerilor în copilăria cu nuc în curte, pere și struguri în coșar, cărți în podul bunicilor, busuioc la icoane și pisici torcându-ți în brațe, în timp ce uriașul blând, Ares, un ciobănesc frumos, veghează bucuria și uimirile.

Acolo, toate care bucură privirea sunt multicolore, excepție fac pisicile, care sunt doar albe-albe sau negre-negre, ca să nu se supere câinele, care e alb cu negru, ca să semene cumva cu pisicile.

Și lumânările aprinse la intrarea în curtea copilăriei, în fereastra cu icoane, care binecuvântează intrarea, și iarba din curte era încă verde, și pragul de piatră al scărilor era înfrunzit a toamnă arămie.

Și perele păstrate în ascunzișul unei lavițe "au parfumul perelor din curtea  lui moș Gheorghe, din Medelenii lui Ionel Teodoreanu". "De unde știi tu cum miroseau perele din La Medeleni? ", "Din carte, așa miroseau în mintea mea când am citit La Medeleni." Și nu mințeam spunând asta, în timp ce mușcam cu timidă poftă dintr-o pară parfumată.

Și oglinzile au anii păstrați în apele de-acum tulburi, și cuptorul are culcuș pentru vise, și lemnul scărilor, al podelei și-al mobilei scârțâie a poveste veche, care se cere spusă la gura sobei.

Și curtea are, în miezul ei verde, un nuc numai bun pentru scrânciob, de la care-am primit câte o nucă pe care nu o vom sparge niciodată. Sub coaja lor lemnoasă, cele trei nuci ale noastre ascund câte un dar, potrivit fiecăreia dintre noi.

Și muzeul cu obiecte vechi e fascinant! Comori nebănuite, cărți rare, vechi, o icoană cu ceas, unelte de tâmplărie și de lucrat pământul, de cules roadele, reviste de demult, ceasuri ale căror minutare s-au oprit la ore de mult apuse, mobilier din alte vremuri, șiraguri de mărgele purtate cândva cu bucurie. Și câte multe altele, asupra cărora s-a oprit privirea noastră curioasă, uimită.

Și în centrul acestui univers, două încăperi. Prima, o copie fidelă a atelierului pictorului și sculptorului Marcel Mănăstireanu. Pe urmă, cea în care sunt păstrate cărțile de poezii și lucrările graficianul Constantin Dracsin. Copilăria s-a oprit în fotolii comode și a devenit maturitate vizionând, în fața televizorului, frânturi din viața celui care, neputând să-și folosească brațele, a scris și a desenat ținând creionul cu dinții, creând lucrări de o valoare incontestabilă.

Mulțumim domnului Gheorghe Iavorenciuc, gazda noastră și ghid al întoarcerii în trecut, pentru pere, nuci, pentru ospitalitate și pentru medierea apropierii dintre noi și torcăciosul Biluță, care "știe despre sine că e om, ca noi", dintre noi și uriașul blând, Ares, și Toby, "doctorul familiei, în tihna vremurilor fără vremi", pentru bucuria întoarcerii în copilărie și pentru tulburătoarea incursiune în lumea mai puțin cunoscută a doi artiști botoșăneni, despre care s-ar cuveni să știm  mai multe și pe care s-ar cuveni să-i știm mai mulți.

(Mihaela Arhip)