Pompierul care a salvat un bărbat căzut într-o fântână, felicitat de MAI

Pompierul din Dorohoi care a salvat, sâmbătă, un bărbat căzut într-o fântână adâncă de circa 22 de metri, a fost felicitat public de Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Este vorba despre plutonierul major Daniel Savin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Acesta a fost singurul care a coborât în fântână și l-a scos la suprafață pe bărbatul de 35 de ani căzut, cu ajutorul unui dispozitiv și al colegilor lui.

Cum ziua lui este pe 20 august, MAI a transmis și urări către salvator.

 

„El este Daniel, pompier la ISU Botoșani.

El este cel care în urmă cu câteva ore a salvat o persoană care căzuse într-o fântână.

10 minute a durat ca Daniel să îmbrace kitul de salvare, să coboare 22 de metri, să intre în apa rece și să scoată cu ajutorul dispozitivului făcut de colegii lui victima la suprafață.

10 minute care au însemnat viața unui om, pentru că deja acesta se afla în șoc hipotermic.

Mulțumim, Daniel... și pentru că pe 20 August vei împlini 34 de ani, îți spunem de pe acum:

LA MULȚI ANI, SALVATORULE!

Să ai parte numai de lucruri frumoase în viața ta!

Cu respect, admirație și prețuire!”, a scris Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Dorohoi a obținut medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială!

astăzi, 12:29

Elevul Marian-Ștefan Gășpărel, de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (FAIO), desfășurată &...

Botoșani: Trei tineri s-au ales cu dosar penal, după ce au furat 500 de lei dintr-o mașină!

astăzi, 12:07

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, din municipiul Botoșani, fiind cerce...

Un tânăr din Botoșani și unul din Suceava, reținuți pentru un furt de 20.000 de lei! VIDEO

astăzi, 11:53

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 02...