Peste 50 de copii sunt așteptați la tradiționalul concurs de desene pe asfalt din Parcul „Eminescu”

Pe data de 1 iunie 2022 Asociația pentru Consumatori Botoșani, alături de o serie de școli și organizații neguvernamentale va marca Ziua Internațională a Copilului cu două manifestări dedicate voluntariatului. Contribuția APC are loc în cadrul Programului Național Promotori ai voluntariatului 2022 inițiat de Secretariatul General al Guvernului României.

Astfel, începând de la orele 9:00, în parcul Mihai Eminescu (pavilionul mic) va avea loc tradiționalul Concurs de desene de asfalt, un proiect educațional județean interprofesional de mentorat și voluntariat. Titlul proiectului: Copilărie, zâmbet și culoare în albastru bleu european - anul școlar 2021 2022 sub semnul voluntariatului.

 

Organizatorii și partenerii evenimentului sunt: Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani (director prof. Eugenia Filip), Școala Gimnazială ”Sfânta Maria” Botoșani (Drector prof. Carmen Bădărău), Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani (director prof Filip Mihaela), care sunt în același timp și inițiatori ai proiectului Coordonatorii proiectului: profesor Gavril Alina Simona în parteneriat cu Asociația pentru Consumatori Botoșani.  Din echipa de proiect fac parte: director prof. Eugenia Filip, prof. Gabriela Alina Simona, prof. Mirela Brehuescu, prof. Anca Rusu, prof. Daniela Alexa, director prof. Mihaela Filip, prof. Irina Crețu, prof. Ana Maria, Hazaparu, educator Elena Adelina Nădejde, director prof. Carmen Bararu.

Proiectul reprezintă o colaborare Erasmus + nr. de referință 2021 -1-RO01-KA121-SCH-0000 11304.

Sunt așteptați să participe peste 50 de copii din Botoșani plus ce aflați în parc a acea oră și părinții lor.

Începând de la ora 11:00, la Uvertura Mall Botoșani este programat evenimentul „Voluntariatul de la teorie la practică” -  O casă pentru Laura organizat de Asociația IHTIS Botoșani – președinte d-na Mihaela Mihăescu, în parteneriat cu Asociația pentru Consumatori. Evenimentul va cuprinde momente artistice, tombolă, donații, strângere de fonduri pentru achiziționarea unei locuințe, beneficiar  fiind Laura Florentina Răuță.

În deschiderea evenimentului, Radu Căjvăneanu, vicepreședinte al Asociației pentru Consumatori Botoșani, va vorbi despre voluntariat și voluntarii din Botoșani ca promotori ai voluntariatului la nivel național, în cadrul programului cu același nume inițiat de Secretariatul General al Guvernului României ediția 2022.

După  deschidere vor avea loc peste 25 de momentele artistice susținute de elevi de la Școala Gimnazială Albești, Colegiile Naționale A.T. Laurian și Mihai Eminescu, reprezentanți din Cordăreni și Albești, Liceul cu Program Sportiv, Atelierul de muzică, Liceul de Artă Ștefan Luchian.

Asociația pentru Consumatori Botoșani a pregătit la ambele evenimente standuri de carte cu difuzare gratuită cuprinzând publicații și cărți pe teme de educație, Protecția Mediului, informare europeană.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!

astăzi, 01:40

După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...

De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!

Saturday, 11 April 2026

Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

Saturday, 11 April 2026

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

-->