Patriarhul Daniel: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Când comuniștii au interzis închinarea la sfintele moaște, regimul a căzut

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a ţinut, marţi, o predică celor câteva sute de credincioşi prezenţi pe Colina Bucuriei la Sfinta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, relatează Digi.24.

"Dumnezeu nu se lasă batjocorit, cum spune Sfântul Apostol Pavel: 'Fraţilor, nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu se lasă batjocorit!'. El este îndelung răbdător, dar este şi drept. Mai întâi, iubirea Sa milostivă copleşeşte dreptatea Sa, dar dreptatea Sa se arată atunci când El doreşte îndreptarea oamenilor, folosind uneori şi medicamente amare, nu numai dulci, pentru îndreptarea oamenilor. Şi aşa îngăduie ca ei să fie 'certaţi' în diferite încercări", a afirmat Patriarhul în omilia la Sfânta Liturghie.

Patriarhul Daniel a explicat că "lumea l-a cinstit mai ales în anii grei ai comunismului, când lumea era persecutată" şi a relatat o întâmplare din toamna anului 1989, de la Hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, când "autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale sfântului, motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături (Palatul Patriarhiei n.r.), unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă".

"Şi astfel, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală. Dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae Vlădica, care se află aici, jos, în apropiere. Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost 'răsplătită', în sensul că, peste câteva luni, regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie, în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înfiinţat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care, prin radio şi televiziune, transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii şi slujba Vecerniei spre bucuria credincioşilor ortodocşi din ţară şi din Diaspora română", a spus Părintele Patriarh.

Vorbind despre viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Patriarhul Daniel a spus că, de la 1774, când sfintele sale moaşte au fost aşezate în Catedrala Patriarhală, şi până acum, "moaştele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie şi de pace, de mângâiere şi de binecuvântare pentru locuitorii oraşului şi pentru toţi cei care au venit să-l cinstească aici", arătând "de multe ori puterea sa făcătoare de minuni şi iubirea sa milostivă faţă de oamenii aflaţi în suferinţă".

Patriarhul şi-a exprimat regretul pentru faptul că nu au putut participa mai mulţi credincioşi din cauza pandemiei.

"Regretăm faptul că, din cauza pandemiei, n-au putut participa anul acesta şi credincioşi din toată ţara, ci numai locuitori ai oraşului Bucureşti. Totuşi, noi preţuim pe toţi cei care au avut în gând să vină la Bucureşti, ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi bucurie şi să ne ajute ca în anii următori să putem prăznui cu toată cuviinţa şi cu toată libertatea ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou", a încheiat Patriarhul Daniel.

Slujba a fost oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală de către Patriarhul Daniel, împreună cu cei trei episcopi vicari patriarhali - Ieronim Sinaitul, Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul -, alături de preoţi şi diaconi.

Ca la fiecare Sfântă Liturghie, a fost citită rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Corul de psalţi Tronos al Patriarhiei Române, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, a oferit răspunsurile la strană.

La Sfânta Liturghie au participat circa 200 de credincioşi de toate vârstele, bărbaţi, femei şi copii, aşezaţi pe scaune dispuse la distanţa de 1,5 metri, necesară respectării normelor sanitare impuse de starea de alertă. Unii dintre cei prezenţi purtau costume populare şi drapele tricolore.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a început duminică, la ora 7,00, când sfintele sale moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei, unde vor rămâne spre închinare, cu respectarea normelor sanitare, până la sfârşitul zilei de marţi. Alături de aceste sfinte moaşte sunt aşezate cele ale Sfântului Stelian - Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de marţi, după închinarea ultimului credincios

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean de 31 de ani, arestat pentru pentru furt din magazine! (foto)

astăzi, 17:31

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infr...

A început la Botoșani campania „Încalță un copil, de iarnă!”: Ce trebuie să facă cei ce vor să participe!

astăzi, 15:47

 „Încalță un copil, de iarnă!” este un apel la solidaritatea și generozitatea botoșănenilor din țară și din străinătate, care permit multor copii din satele sărace a...

Artistă din Botoșani, mesaj trist după o tragedie fără margini: ”De-a dreptul cutremurător!”

astăzi, 13:59

Fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, din Chișinău, a decedat. Andreea Cuciuc, în vârstă de 17 ani, s-a stins sâmbătă seara. Fata se afla la o petrecere după &b...