Operă de artă absolut uimitoare realizată printr-o tehnică inedită de către un botoșănean. Unde poate fi văzută

Botoşaneanul Daniel Relenschi, unul dintre cei mai talentaţi pictori tineri din România, a creat o nouă lucrare surprinzătoare. Este vorba despre o pictură 3 D, în straturi de sticlă. De altfel, pictorul botoşănean este un pionier al acestui stil, la noi în ţară, potrivit ziarului adevărul.ro.

Daniel Relenschi, un pictor de 34 de ani, din municipiul Botoşani, este un nume greu când vine vorba mai ales de picturile 3D. Este, de altfel, primul artist plastic, de la noi din ţară, care a reuşit acum 11 ani să facă o pictură 3D. Daniel Relenschi este renumit şi pentru suprafeţele neconvenţionale pe care alege să lucreze, adică inclusiv pe asfalt.

 

Ultima lucrare uimitoare a tânărului pictor botoşănean a fost realizată, de curând, pentru unul dintre cele mai emblematice licee din nordul Moldovei. Este vorba despre o pictură, 3D, cu straturi de sticlă, reprezentând imaginea unui liceu. În onoarea oraşului natal, Daniel Relenschi a realizat această lucrare la solicitarea Centrului de Promovare Turistică din municipiul Dorohoi şi a Primăriei din localitate. Tabloul este realizat printr-o tehnică aparte, primul de acest gen pentru Daniel Relenschi, cu straturi de sticlă succesive şi o impresie uluitoare de adâncime şi tridimensional.

Tabloul prezintă liceul „Regina Maria” din Dorohoi, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din zona Botoșaniului. Tabloul a fost dăruit, liceului, cu ocazia centenarului, sărbătorit, săptămâna trecută. Pictorul botoşănean mărturiseşte că este o lucrare cu mare valoare sentimentală, mai ales, că s-a născut şi a trăit o perioadă la Dorohoi.

„M-am născut la Dorohoi şi am locuit acolo timp de patru ani, după care familia mea s-a mutat în Botoşani. Este vorba despre o lucrare care celebrează centenarul Liceului Regina Maria, şi sunt convins că este un tablou care va dăinui în timp. Lucrarea este prima de acest gen”, spune Daniel Relenschi. 

Lucrarea pictorului botoşănean a fost expusă şi poate fi văzută în holul de intrare al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi. 

Design vestimentar şi pictură 3D 

Daniel Relenschi a moştenit pasiunea pentru pictură de la mama sa, încă de la vârsta de 3 ani. A urmat Liceul de Artă, iar în perioada liceului a ajuns să studieze design-ul vetimentar. De altfel a şi lucrat la designer de manufactură în Botoşani, apoi a avut numeroase colaborări cu designeri din toată ţara.

Totodată, Daniel a descoperit tehnica 3D. A început în 2011, cu o lucrare publicitară, pe asfalt. Astfel a devenit primul pictor 3D, din România. A continuat să lucreze pe asfalt, realizând inclusiv o lucrare în Bucureşti, cu un crater plin de apă, în care se reflecta imaginea Arcului de Triumf.

De altfel, a inovat din nou, reuşind să aducă această tehnică şi pe pânză dar şi pe sticlă, cu lucrări uimitoare. A realizat mii de tablouri, iar lucrările sale sunt expuse atât în România, cât şi în străinătate - de exemplu cea de la Castelul Neuburg an der Kammel din Germania. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premiul ”Constantin Brâncuși” pentru artistul din Botoșani care își onorează talantul și moștenirea primită de la tatăl său!

astăzi, 15:23

În perioada 21-24 august se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Taberei de creație ARIS, eveniment organizat în județul Argeș de către Filiala „Detectiv Literar” a U...

Companie cu birouri în Botoșani, cea mai mare pierdere de la înființare și cel mai mic număr de angajați!

astăzi, 13:42

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri video din România, cu birouri în Botoșani, a încheiat 2025 cu o pierdere de 11,7 mil. lei, cea mai mare din istoria sa, şi cu 207 an...

Tânăra din Botoșani care ”studiază” pedagogia iubirii de oameni! ”Nu valoarea unui cadou contează cel mai mult...” - FOTO

astăzi, 12:49

Are 20 de ani și este din Miorcani. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, iar în prezent studiază Pedagogia Învățământului Primar și Pr...