Miercuri se împlinesc 22 de ani de la moartea părintelui Cleopa, duhovnicul botoșănean

Au trecut 22 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie.

Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii româneşti, fiind o personalitate simbol a vieţii monahale din ţara noastră, relatează Agenția de Știri Basilica.ro

Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în 10 aprilie 1912, în comuna Suluța, județul Botoșani și a  trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998, la Mănăstirea Sihăstria.

 

Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin şi a fost al cincilea copil din cei zece ai acestei familii de ţărani harnici şi credincioşi.

După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea.

S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele mai mare, Vasile, în decembrie 1929.

A fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa. Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi a fost numit egumen interimar, în iunie 1942.

Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, iar în anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit.

Cei 12 ani de ascultare ca cioban la oile Mănăstirii Sihăstria au fost pentru marele duhovnic şcoala de călugărie şi teologie, după cum el însuşi mărturisea cu smerenie, căci în acea perioadă a citit zeci de cărţi, fundamentale pentru formarea sa, şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu.

Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. Când a revenit, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte de peste 80 de călugări.

Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munţii Stânişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăşi pentru a treia oară în munţii Neamţului.

A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la aşezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii.

În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel – Ilie.

În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, o seamă de lucrări duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei.

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în Biserică: Starețul unei cunoscute mănăstiri a plecat la Domnul, în urma unui stop cardio-respirator - FOTO

astăzi, 20:43

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, din județul Neamț, a trecut la Domnul în această după-amiază de 16 iulie. Potrivit primelor informații, părin...

Șef nou la o instituție care coordonează și sucursala de la Botoșani!

astăzi, 19:47

Un inspector de trafic rutier a fost numit la începutul lunii iulie 2026 în funcţia de inspector-şef teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I...

Recunoaștere pentru profesionalism și spirit civic: Un pompier din Botoșani, distins cu Emblema de Onoare a MAI!

astăzi, 18:35

Joi, în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, plutonier adjutant șef Ștefan-Teodorescu Ioan, subofițer în cadrul ISU Botoșani (Garda de Interv...