Managerul Spitalului Județean, Doina Caba, mesaj pentru botoșăneni de Crăciun și Anul Nou: „Sunt nostalgică după sărbătorile de altă dată. Nu trebuie să uităm că suntem în al doilea an al pandemiei”

Managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, Doina Caba, a transmis un mesaj botoșănenilor cu prilejul Nașterii Domnului și Anului Nou.

„Sărbătoarea Crăciunului este perioada în care lumea începe să freamăte de bucurie, entuziasm, e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă, unde cu toții pregătesc mâncarea tradițională, curățenia înainte de sărbători și bineînțeles petrecerile de sărbători, bradul și alte tradiții, bucuria din roșul obrajilor de pe fețele colindătorilor. Pe plaiuri botoșănene, sărbătoarea Nașterii Domnului este cea mai așteptată sărbătoare a anului și, de departe, cea mai bogată în tradiții și obiceiuri pe care oamenii de aici le-au păstrat pentru a avea astăzi ce povesti unei lumi întregi. Despre Crăciun vorbim cu nostalgie, dar și cu bucurie. Sunt nostalgică după sărbătorile de altă dată, cu iernile geroase, cu cadouri simple, cu colinde și urături, și bucuroasă pentru Crăciunul de acum, pe care îl petrec în familie alături de copii și nepoți, dar și cu gândul la colegi, prieteni, pacienți, aparținători, la dumneavoastră toți”, transmite Doina Caba, managerul Spitalului Județean „Mavromati”.

 

În plus, aceasta mai spune că „anul acesta vom fi în jurul bradului de Crăciun în grup restrâns, în familia restrânsă, din cauza contextului epidemiologic pe care îl traversăm de doi ani, dar am speranța că vom simți cu toții mirosul îmbietor de cozonac, vinul fiert cu scorțișoară și turtă dulce. Da, magia Crăciunului ne cuprinde pe toți de la mic la mare. Nu trebuie să uităm că suntem în al doilea an al pandemiei, am trecut de două perioade foarte grele, a fost o presiune enormă și pe noi, pe sistemul sanitar, dar și pe locuitori, și cred că dacă avem grijă unul de celălalt, atunci poate că următoarea perioadă va fi mai ușoară din toate punctele de vedere. Sunt alături cu sufletul și empatizez cu toți acei care ați pierdut persoane dragi și aveți răni sufletești nevindecate. Dacă cineva vrea să facă un bine altora, acum are ocazia, printr-un comportament civilizat să-i protejăm pe cei dragi, pe semenii noștri, pentru că până la urmă asta contează cu adevărat. De sfintele Sărbători să deschidem ușa pentru oaspeți dragi, și inima pentru speranță, bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere, încredere în noi înșine, încredere în sistemul sanitar. Nu suntem perfecți. Suntem aici pentru dumneavoastră. Să ne acordăm o șansă! Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele și viețile cu bucurie, sănătate și multă înțelepciune pentru anul care vine. Tuturor botoșănenilor le doresc să aibă parte de sărbători fericite, liniște, pace sufletească și să petreacă, cu bucurie, alături de familiile lor și a celor dragi. Crăciun fericit și un An Nou plin de speranță și încredere.”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...