LA MULȚI ANI! 2026 să ne țină împreună, sănătoși, în PACE!

Pentru noi toți, anul 2025 a fost unul al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor. Am resimțit, împreună și fiecare în parte, presiunea creșterii costului vieții, am cunoscut temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă și am trăit incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile și mai fragile. Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate.

Acum, un NOU AN se naște. O nouă pagină albă în cartea timpului. Mai mult ca niciodată, avem nevoie de speranțe, de oameni buni și de liniște. De pace și de sănătate.

 

Botoșaniul, cu istoria și oamenii lui de ieri și de azi, ne-a învățat să prețuim ce înseamnă a fi împreună. În acest ceas, să lăsăm în urmă grijile și eșecurile, să ne iertăm greșelile și să privim cu încredere spre ce vine.

Să ne bucurăm de micile victorii, de zâmbetele celor din jur, de frumusețile pe care le avem aici, acasă. Pentru cei care au plecat, un gând de recunoștință.

Pentru cei care rămân, o urare caldă: să fie un an al împlinirilor, al iubirii și al păcii. Să ne sprijinim, să ne încurajăm și să facem din fiecare zi o sărbătoare a vieții.

Am galopat prin zile furioase atunci când patimile ne-au amestecat unii cu alţii, când credeam că unii ne sunt mai duşmani decât alţii sau că ceilalţi nu ne vor decât pentru ştampilă şi statistici finale.

Cu toate acestea, anul 2025 ne-a dat încredere în oamenii în care am investit vise, speranţe, aşteptări. Ne-a fericit cu fiecare om, botoşănean, român care a triumfat pe scene, în concursuri, clasamente, întreceri sportive, ştiinţifice, de cercetare.

Ne-a întristat atunci când, în zile dureroase, am pierdut câte un om de care ne va fi dor în toţi anii ce vor veni.

În 2025 am învăţat că generozitatea nu e o lecţie care se predă, ci una care se dăruieşte. Că bunătatea nu înseamnă să oferi de pomană, ci să întinzi mâna atunci când este nevoie de ajutor, fără sa aştepţi să ţi se ceară.

Am demonstrat împreună că a avea curaj este o problemă de asumare, de atitudine colectivă şi personală deopotrivă. Şi că, astfel uniţi, uneori chiar învingem!

Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături încă un an!
Anul 2026 să ne aducă pace, sănătate, prosperitate.


LA MULŢI ANI!
Echipa Ştiri Botoşani  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...