Jandarmii botoșăneni le-au dat deșteptarea participanților în Tabăra Militară de Airsoft de la Agafton (fotogalerie)

În această dimineață, participanții la Tabăra Militară Airsoft de la Agafton, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) din Botoșani, în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft din Botoșani, au avut parte de o trezire mai puțin obișnuită.

De această dată, jandarmii au fost cei care le-au dat deșteptarea și i-au coborât pe terenul de sport al Taberei ,,Codrii de Aramă".

Cosmin, elev jandarm de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni, aflat în practică în această perioadă la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani, a desfășurat cu cei 85 de tineri un program de înviorare, după care le-a povestit cum se desfășoară o zi din viața unui elev jandarm și ce trebuie să facă pentru admiterea la o școală militară.

 

„Activitatea a continuat cu un dialog, în cadrul căruia specialiștii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale le-au explicat modalitățile de prevenire a faptelor antisociale, efectele negative ale consumului de substanțe interzise, riscurile și urmările legale ale săvârșirii unor fapte de acest gen. Activitatea s-a desfășurat la invitația Direcției Județene pentru Sport și Tineret din Botoșani, jandarmii participând la toate cele șase ediții ale taberei organizate până acum”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...