În Italia a apărut usturoiul fără miros!

Doi cercetători italieni, Alessandro Guagni şi Lorenzo Bianco, din Toscana, au creat usturoiul fără miros, intitulat sugestiv „L’aglio per i baci” (Usturoiul pentru săruturi, în tr.).

Usturoiul este folosit din abundenţă în bucătăria italiană, fapt care poate avea uneori consecinţe nu tocmai plăcute asupra cinelor romantice ale îndrăgostiţilor şi a întâlnirilor în general, pentru că alimentul respectiv nu ne permite să avem o respiraţie proaspătă.

 

Curios este faptul că usturoiul fără miros nu se deosebeşte de cel obişnuit, gustul şi aroma sa s-au păstrat intacte.

Potrivit cercetătorilor italieni, pentru crearea unii specii de usturoi fără miros ei au foslosit un soi foarte vechi de usturoi din Toscana cu un gust fin, care a devenit extrem de popular în regiune în urmă cu 50 de ani şi care, practic, dispăruse din grădinile agricultorilor locali.

Usturoiul este aliatul sistemului cardio-vascular, scăzând tensiunea arterială şi colesterolul.

Împiedică depunerea grăsimilor şi a plăcii de aterom pe vasele sanguine, întăreşte sistemul imunitar, purifică şi detoxifică întregul organism.

Usturoiul fără miros se adresează tuturor celor care din diferite motive nu suportă sau sunt incompatibili cu mirosul specific al alicinei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...