„În Cruce Dumnezeu și-a arătat cea mai mare formă de iubire!” Sărbătoare mare și zi de prost aspru pentru creștinii botoșăneni! (Foto, Video)

Zi de mare sărbătoare printre creștini. Astăzi a fost sărbătorită Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare importantă pentru poporul român și o zi de post aspru.

La vreme de seară, de ani buni, preoții și credincioșii se adună la Crucea de la Bazar pentru a se ruga. Cu busuioc, flori de toamnă, lumânări și cu rugăciunea rostită din tot sufletul.

În această seară au luat parte la acest moment important toți preoții de la bisericile din Botoșani, în frunte cu cei doi protopopi – pr. Partenie Apostoaie și pr. Liviu Botezatu – dar și cu pr. Petru Fercal, fostul protopop al Botoșaniului. Alături de preoți au fost peste 100 de credincioși veniți de la toate parohiile.

 

Preoții au săvârșit Slujba Aghesmei, Acatistul Sfintei Cruci și rugăciuni de binecuvântare, iar aghiasma au împărțit-o la final credincioșilor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Partenie Apostoaie, protopop al Protoieriei Botoșani Vest.

Din multitudinea de înțelesuri ale sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci ne aducem aminte de cuvântul Sfântul Ioan Gură de Aur care ne spune: «Crucea este voia Tatălui, slava Fiului, bucuria Duhului Sfânt, podoaba Îngerilor, strălucirea Sfinților și siguranța creștinilor». Bineînțeles că știm că este locul unde Dumnezeu s-a împăcat cu oamenii, este locul unde oamenii au arătat cea mai mare răutate, întunericul din ei, nelegiuita fărădelege, dar tot în Cruce Dumnezeu și-a arătat cea mai mare formă de iubire, pentru că nu a fost înțeles (...) Aici, pe Sfânta Cruce s-au întâlnit bunătatea și iubirea Lui Dumnezeu cu răutatea oamenilor. Crucea fiind fiica Lui Dumnezeu și împăcarea noastră cu Dumnezeu.

Din experiența sfinților, atunci când omul iubește jertfa, sacrificiul, adevărul, atunci este un fiu al Crucii. Atunci când omul urăște păcatul din toată ființa sa este fiu al Crucii. Atunci când, de exemplu, alegi viața curată, viața de familie, primind Taina Sfântă a Cununiei ești un fiu al Crucii, iar atunci când din anumite pricini omenești ai lăsat Taina Cununiei să știi că te-ai coborât de pe Cruce și nu mai ești al ei.

Sfântul Antonie cel Mare, în prima carte a Filocaliei ne spune că omul rațional nu este omul care alege binele de rău. Ci spune că omul rațional nu este nici măcar cel care săvârșește binele și nu face răul. În viziunea Sfântului Antonie cel Mare omul rațional este cel care are posibilitatea sau ar fi îndreptățit omenește să săvârșească răul și totuși el face binele. Adică, el iubește la nesfârșit. De aceea noi ne-am adunat în această seară, ca să îi spunem Lui Dumnezeu la picioarele Crucii neputințele, slăbiciunile, căderile noastre. Pentru ca Diumnezeu în mila Sa să ne ofere putere”, a spus pr. Partenie Apostoaie.




















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Botoșani: Mamă anchetată pentru violență în familie, și-a bătut copilul în timp ce ieșea de la școală! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un caz de violență în familie a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni. Situația a fost prezentată în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din luna august. Potrivit...

Unii elevi și profesori din Botoșani încă nu se întorc în propriile școli nici în acest an școlar!

Wednesday, 2 September 2026

O caracteristică a acestui an școlar o constituie relocarea totală sau parțială a 20 de unități de învățământ, dintre cele 33 aflate în proces de reabilitare, în alte...

În câteva zile copiii se întorc la școală: La Botoșani unele unități au încă WC-ul în curte și depozitează laptele și cornul pe hol!

Wednesday, 2 September 2026

Autoritățile botoșănene au fost trimise în control în școlile din județul Botoșani de către Raluca Curelariu, prefectul județului nostru. Controalele au fost efectuate de către D...