În amintirea lui Dinu Buceceanu, avocatul copiilor. Astăzi ar fi împlinit 57 de ani

În amintirea lui Dinu Buceceanu, avocatul copiilor. Astăzi ar fi împlinit 57 de ani

 Dinu Buceceanu  

Lupta lui pentru ca mamele cu nașteri multiple să primească indemnizație pentru fiecare copil născut rămâne o dovadă a faptului că a fost, în adevăratul sens al cuvântului, un avocat al copiilor, spune astăzi Laura Buceceanu.

Au trecut opt ani de când a plecat dintre noi, dar amintirea lui Dinu Buceceanu rămâne la fel de vie și la fel de puternică.

”În memoria lui, continuăm să prețuim liniștea, normalitatea și adevărul”

 

Laura Buceceanu, soția regretatului avocat din Botoșani, a transmis astăzi unmesaj emoționant:

”Soțul meu a fost un om care a lăsat în urmă nu doar o familie iubitoare, ci și un drum deschis în justiție pentru drepturile mamelor. Lupta lui pentru ca mamele cu nașteri multiple să primească indemnizație pentru fiecare copil născut rămâne o dovadă a faptului că a fost, în adevăratul sens al cuvântului, un avocat al copiilor.

A prețuit somnul liniștit mai mult decât orice și a iubit normalitatea unei vieți trăite în familie. Nu se temea de nimic altceva decât de păcatul ridicolului – ridicolul de a poza în mai mult decât era. Nu a dorit să fie important pentru lume, ci doar pentru familia lui. Se descria simplu: „un om normal”.

De la el am învățat că mai greu decât să fii inteligent este să te porți și să vorbești ca un om inteligent. Ne-a arătat că păcatul cel mare al oamenilor înzestrați cu minte este să nu se comporte pe măsura ei.

A rămas în urma lui demnitatea – demnitatea unui avocat care a știut că „pentru nimic în lume nu merită să fii nici măcar o secundă de partea cealaltă”, adică în locul celui acuzat de necinste sau infracțiune.

Astăzi, îl pomenim cu respect și recunoștință. Un om modest, demn, un soț și un tată iubitor, un apărător al dreptății.

În memoria lui, continuăm să prețuim liniștea, normalitatea și adevărul”.

Jurnalist, avocat, puțin și politician

Dinu Buceceanu s-a stins din viață pe 9 iunie 2017, la doar 49 de ani, după o luptă cruntă cu o boală pe care nu a reușit să o învingă, dar și-a păstrat până în ultima clipă speranța și demnitatea. A fost avocat, însă numele său este legat în primul rând de jurnalismul botoșănean, el activând în presa locală încă din primii ani de după 1990. A fost membru al Baroului Botoșani, cunoscut drept unul dintre avocații apreciați.

A fost jurnalist, consilier juridic la Electro Alfa, iar din 2009 a activat ca avocat. În 2008 a candidat pe listele PNL la Camera Deputaților.

Prietenii spun despre Dinu Buceceanu că a fost un om foarte ambițios, dar corect.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

9 octombrie, calendar ortodox: Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia

astăzi, 07:00

Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Era frate cu Matei vameşul şi evanghelistul. El nu trebuie confundat cu Iacov „fratele...

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...