Până la Cozancea drumul pare greu, aruncat anapoda printre dealuri înalte, șerpuit prin sate vechi de gospodari strașnici, prin câmpuri încă amorțite din iarna-fără-de-iarnă, scria în 10 aprilie 2025 Florentina Toniță într-un articol pe Știri.Botoșani.Ro.

Drumul către Cozancea nu este deloc ușor, însă impresionează prin frumusețe. De la dealuri împădurite la un peisaj aproape deșertic, chiar dacă populat/sufocat de măslinii sălbatici.

CITEȘTE ȘI: "Cum se construiește o fabrică în România!"

 

Citește și Pământul binecuvântat al Botoșanilor și icoana de la Cozancea care l-a salvat în copilărie pe Sfântul Cuvios Cleopa!

Cozancea pare să fie în afara lumii, într-un timp care nu măsoară decât prezentul. O răsfirare de clădiri albe, cu oameni roind tăcuți printre ele. Aici au viețuit o vreme bunul Părinte Paisie Olaru, năstrușnicul Părinte Ilie Cleopa, cei doi duhovnici a căror prietenie pe viață începea chiar aici, în mănăstirea Cozancea. Amândoi sunt astăzi sfinți în calendar.

Istorie de sute de ani

Cozancea este o mănăstire cu veche istorie. Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către trei cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore.

În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959.

În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin. Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obşte de călugări.

Mănăstirea Cozancea, creștinătatea secolelor

Începuturile de sihăstrie la Cozancea se pierd în istorie. Înainte de anul 1600 exista aici o bisericuță de lemn. În anul 1756 a fost construită actuala biserică de zid, în apropierea sihăstriei amintite, având drept ctitor principal pe marele paharnic Constantin Balș, ajutat de proprietarii moșiei Ionășeni, boierii familiei Balș, și de către proprietarii din Dracșani: familiile Donicești, Catarginești și Bălșești. În anul 1855, egumenul Veniamin Hurghis a zugrăvit biserica, iar în anul 1858 a fost pictată și în exterior parțial Patimile și Vămile Văzduhului.

Catapeteasma păstrează forma originală. Clopotnița a fost adăugată la biserică în anul 1840, de către doi ciobani bătrâni din Unțeni, care s-au călugărit după aceea cu numele Grigore și Atanasie.

Citește și Cozancea, bijuteria ortodoxă ”născătoare” de sfinți. O poveste din creștinătate