FOTO&VIDEO: Campionul Iulian Rotariu, primit cu flori și urale de zeci de botoșăneni

Iulian Rotariu, primul și singurul român care a participat la maratonul „Ultra Africa Race” Mozambic și, totodată, câștigătorul cursei, a fost primit cu flori, urale, strigăte, îmbrățișări și chiar lacrimi de către colegii din Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, de către admiratori.

La ora 11:00, zeci de botoșăneni îl așteptau pe campion, cu zâmbete largi și emoții. Sosirea acestuia a declanșat un val de frenezie, oamenii adunați încercând să se apropie pe cât posibil de învingător. Iulian Rotariu a dat mâna și a discutat cu cei prezenți, a discutat cât a putut cu cei din jur, a făcut fotografii, iar starea generală a fost una de veselie, în ciuda vremii neprietenoase.

 

„Mereu am spus că doar împreună am reușit să ridicăm steagul țării acolo unde îi este locul. Cu siguranță este nevoie de mult curaj, dar prin natura serviciului, a locului de muncă, curajul mi-a fost însuflețit. În fiecare zi a fost greu, fiecare start a fost dificil. Dar mă gândeam la copiii desculți, îmbrăcați sumar, modest, care mă așteptau. Și îi auzeam strigând în mintea mea <>. Copiii sunt cei care mi-au dat putere și știam că îmi voi termina cursa”, a explicat pompierul botoșănean.

Iulian Rotariu a primit, de asemenea, diplome de apreciere din partea colegilor, din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret, dar și din partea Grupului Civic din Botoșani.

„Nu e gala sportului botoșănean, deși ar putea fi. Inimosul ultramaratonist Iulian Rotariu s-a întors acasă din nou victorios. I-am înmânat un mic simbol al respectului și prețuirii pe care i-o purtăm”, au transmis reprezentanții DJST Botoșani.




 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...