Șapte femei din județul Botoșani, asistente maternale profesioniste, care de-a lungul vieții au avut în îngrijire zeci de copii, au fost luni omagiate de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani și de reprezentanții Direcției de Protecție Socială.
Cele șapte doamne identificate în baza de date au primit câte o diplomă de apreciere și un buchet de flori.
„În această mare instituție, pe lângă angajații funcționari publici sau angajații contractuali, avem și această categorie a asistenților maternali.
Astăzi am ales să oferim o diplomă de apreciere și un buchet de flori celor șapte doamne pe care noi le-am identificat în baza de date. Sunt șapte mămici care, de-a lungul timpului, prin mâinile lor, au trecut mai mulți copii”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ.
La rândul său, Doina Nacu, directorul Direcției de Protecție Socială, a felicitat întreg colectivul asistenților maternali din Botoșani pentru munca depusă, în special pe cei care dețin în îngrijire copii cu grad de handicap.
„Vreau să urez la mulți ani tuturor asistenților maternali profesioniști. Noi credem că nu am putea face munca dumneavoastră.
Pentru marea majoritate, în special pentru cei care au copii cu grad de handicap, este foarte greu. Cei mai mulți asistenți maternali au în îngrijire câte doi copii. În cazul în care unul este cu handicap,acesta necesită spitalizare, medicație, o atenție sporită, o îngrijire mai deosebită iar pentru acest lucru vreau să va felicit pentru munca depusă” a declarat Doina Nacu, director executiv al D.G.A.S.P.C Botoșani.
Prima doamnă a fost felicitată online, fiind singura care nu a reușit să fie prezentă la ceremonie. Aceasta se află în izolare la domiciliu.
Șalariu Rodica este din municipiul Botoșani, iar din anul 1999 a avut îngrijire 21 de copii, 19 din ei reușind să plece în adopție.
„Aprecierea dumneavoastră este cadoul suprem pe care poate să îl primească un asistent maternal”, a transmis, prin telefon, Rodica Șalaru.
Cea de-a doua doamnă omagiată este Săvinescu Nadia - Celia, din comuna Curtești care, din anul 1999 a avut în îngrijire 16 copii, din care 6 au plecat în adopție, iar 2 au fost reintegrați în familia naturală.
„Cea mai mare răsplată pentru mine este faptul că toți copiii care au plecat de la mine mă caută. Păstrez legătura cu ei, ba chiar m-am văzut cu cea mai mare parte. E o mare bucurie să fiu căutată de ei, să știu că familia respectivă ne apreciază pentru felul în care am crescut copiii. E un mare privilegiu să ai asemenea copii în plasament.
Sunt copii minunați deși sunt uneori judecați dar, pentru noi, reprezintă câteodată mai mult decât copiii noștri pentru că au nevoie de mai multă afecțiune”, a spus, vizibil emoționată, Săvinescu Nadia.
Moroșanu Micuța este cea de-a trei doamna felicitată. Aceasta este din Darabani, iar din anul 2003 a avut în plasament 10 copii din care 4 au plecat în adopție.
Radu Maria este din comuna Tudora, iar din nul 2002 a avut în plasament 10 copii, din care 3 sunt în prezent în plasament. , iar un copil are grad de handicap grav.
Timoc Constanța este din municipiul Botoșani, iar din anul a1999 a avut în plasament 8 copii din care 3 au plecat în adopție, iar 3 au fost reintegrați în familia naturală.
Purice Inga este din Cătămărăști Deal, iar din nul 2006 a avut în adopție 8 copii, din care 5 au plecat în adopție și unul a fost păstrat, fiind adoptat de familia sa.
Abăcioaei Elena este din Flămânzi, iar din anul 2003 a avut în adopție 3 copii, din care unul este cu handicap, iar altul este student.