„Fiecare om contează”: Marșul pentru Viață la Botoșani, în stropi de ploaie, cu sute de participanți! (Foto, Video)

În penultima zi a lunii martie și începutul propriu-zis al primăverii, botoșănenii de toate vârstele au participat la Marșul pentru Viață, ediția 2025. Tema din acest an a acestui eveniment a fost „Fiecare om contează”.

Marșul pentru Viață a fost, astăzi, organizat în mai multe localități din județul nostru. Mai precis, în orașul Săveni, în municipiul Dorohoi, în orașul Ștefănești și în Darabani.

În municipiul Botoșani, Marșul pentru Viață a început la ora 14:00 și s-a desfăurat pe traseul: Biserica „Buna Vestire” – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Protopopiatul Botoșani – Maternitatea Botoșani - Biserica „Sfânta Treime”.

 

Un momen emoționant a avut loc în fața Maternității, acolo unde mulțimea s-a oprit și a scandat: „Cinste vouă, mamelor!”.

De la acest eveniment nu a lipsit nici familia Alexandrei, tânăra mamă care și-a dat ultima suflare pe patul Maternității din Botoșani. Cumnatul Alexandrei a fost chiar în primia linie, iar soțul, alături de copii, au mers împreună cu ceilalți participanți.

Deși vremea nu a fost chiar prielnică, deoarece a început a ploua la un moment dat, participanții nu s-au lăsat speriați și s-au alăturat pe parcurs demersului. La Biserica „Sfânta Treime” au ajuns câteva sute de botoșăneni și zeci de preoți.

Altarul ridicat din flori și lumânări pentru Alexandra Ivanov, în fața Maternității, este în continuare susținut de cetățeni, lumânările arzând constant.

Anul acesta la final nu a mai fost prezent niciun invitat, totul desfășurându-se mai repede, ca oamenii să nu stea în ploaie. Singurul care a luat cuvântul în fața mulțimii a fost preotul Marius Ciobanu, parohul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie” din Botoșani.

„Anul acesta toate manifestările de anul acesta au fost puse sub sloganul «Fiecare om contează». La orice Sfântă Liturghie dăm slavă Lui Dumnezeu că ne-a adus din neființă în ființă (...) Atunci noi ne întrebăm dacă suntem în măsură să stabilim care om contează și care viață contează. De aceea am manifestat astăzi și anul trecut și sigur vom manifesta anii viitori, în a mărturisi că fiecare om contează și noi trebuie să fim oameni, preoți, credincioși și oameni pentru viață. Printr-un cuvânt, printr-o vorbă, printr-un gest putem să revitalizăm ideea de viață a unui om sau a unei familii”, a precizat pr. Marius Ciobanu, parohul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoșani.

La final, preoții și participanții i-au cântat „La mulți ani!” părintelui Protopop Petru Fercal care, astăzi, împlinește 65 de ani.




















 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Probleme cu apa într-un sat din Botoșani, locuitorii se plâng că nimeni nu-i bagă în seamă. Primar: „Suntem cu mâinile și picioarele legate” (Foto)

Thursday, 17 September 2026

După o vară extrem de călduroasă și secetoasă, într-un sat din Botoșani apa curge necontenit prin mijlocul drumului de zile bune. Locuitorii susțin că de două săptămâni a apăr...

Bogdan Suruciuc, clarificări după recomandările DSU în cazul alertelor cu drone în școli: „Nu există astfel de spații” / „Vom elabora o procedură”

Wednesday, 16 September 2026

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a comunicat o serie de recomandări pentru școli în cazul emiterii unor alerte de tip RO-ALERT - Alarmă aeriană (drone). Acestea au fost tran...

„În Cruce Dumnezeu și-a arătat cea mai mare formă de iubire!” Sărbătoare mare și zi de prost aspru pentru creștinii botoșăneni! (Foto, Video)

Monday, 14 September 2026

Zi de mare sărbătoare printre creștini. Astăzi a fost sărbătorită Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare importantă pentru poporul român și o zi de post aspru. La vreme de s...