Festival de colinde și datini românești, la Uvertura Mall

Uvertura Mall Botoșani a găzduit sâmbătă, 7 decembrie a.c., ediția a IX-a a Festivalului de colinde și datini românești TREC MAGII PRIN VATRA MOLDOVEI - participanții fiind elevi și tineri din Județele Botoșani, Cluj, Iași și Suceava. Concursul s-a desfășurat pe diferite categorii de vârstă.

Activitatea “Europa văzută din fotoliul rulant” desfășurată de Parteneul APC - Europe Direct în deschiderea festivalului, le-a ilustrat concurenților și însoțitorilor lor strădania colegilor cu dizabilități de a deschide porțile României către o normalitate la care de multe ori doar visăm.

 

„Este extrem de greu pui cap la cap modestele resurse avute, pentru a ilustra incluziunea, solidaritatea, voluntariatul și tradiția autentică românească în același timp - și toate la superlativ. Iar IHTIS a reușit. Concurenții și-au luat în serios rolul de păstrători ai folclorului și tradițiilor românești, notele acordate fiind în proporție de 95% maxime. Ceva firesc, dacă avem în vedere sloganul aflat la temelia întregii manifestări: un eveniment al solidarității”, au declarat organizatorii.

Deși au fost în joc premii, medalii și trofee, spiritul solidarității nu a încetat nici o clipă, numele concurenților cu dizabilități - nefamiliarizați cu prezența pe scena unui festival - fiind aclamate după primirea notelor care au evidențiat autenticitatea ținutei, repertoriul și interpretarea.

Trebuie menționat și faptul că au fost voci care și-ar fi dorit un juriu mai “profesionist”.

“Juriul festivalului pe care îl organizez este alcătuit doar din voluntari, oameni cu suflet mare care fac acest lucru înțelegând scopul urmărit - incluziune prin arta spectacolului. Un juriu profesionist în viziunea Asociației IHTIS este acela care știe să observe la concurent mai mult decât prestația strict artistică și vocală. Copiii cu dizabilități nu sunt chemați în nici un grup folcloric, desi alături de un bun profesor, performanțele lor ar spori. Din moment ce acești copii se pregătesc singuri - de ce să investesc eu - organizatorul unui eveniment fără finanțare - onorarii de 200 - 300 de euro într-un juriu “profesionist” care nu are nici cea mai sumară contribuție în procesul incluziunii? La această ediție copiii cu dizabilități prezenți mi-au dăruit zâmbete, îmbrățișări și promisiuni pentru anii ce vin. Prin ei vibează și trăiește acest festival. În fața concurenților fără dizabilități, mă înclin - toți ridicând ștacheta festivalului la cote maxime”, a declarat reprezentanta Asociației IHTIS.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe o stradă din Botoșani: O mamă și fiul acesteia, de doar 6 ani, au ajuns la spital!

Thursday, 16 October 2025

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe strada Pacea din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompie...

PSD Botoșani: Senatorul PSD Doina Federovici cere clarificări privind demersurile pentru includerea României în Programul Visa Waiver

Thursday, 16 October 2025

În acest context, de la tribuna Parlamentului, senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, prin care a cer...

Botoșani: Dorința de a ajuta un prieten i-a adus un dosar penal. Ce au descoperit polițiștii de frontieră!

Thursday, 16 October 2025

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Dacia Duster, ...