Boemi, fermecători, uriaÅŸi în spirit, dar ÅŸi capricioÅŸi, orgolioÅŸi în profesie sau generoÅŸi în sentimente... Sunt cei care au trecut pe lângă noi ÅŸi au lăsat în urmă amintiri pentru o viaţă întreagă: actori, scriitori, pictori, profesori... Celor plecaÅ£i, dar care ne-au dăruit poveÅŸti extraordinare, STIRI BOTOSANI le dedică această rubrică de duminică. Împreună cu dumneavoastră putem realiza o "carte" cu amintiri, o Carte de duminică, salvând astfel memoria celor rămaÅŸi pe nedrept în uitare. AÅŸteptăm marturiile dumneavoastra pe adresa de e-mail stiri@botosani.ro, pentru rubrica DUMINICA ESTE A CELOR PLECAÅ¢I.
Corneliu Popel, un nume uitat?
Cine îÅŸi mai aminteÅŸte astăzi de Corneliu Popel? Un poet dispărut la doar 28 de ani ÅŸi care, ca om, se Å£inea, din varii motive, departe de scena publică. S-a născut la Darabani (ianuarie 1950), unde îÅŸi încheie ÅŸi studiile liceale. N-a uitat nici el (ÅŸi nici noi, colegii ÅŸi amicii săi cenacliÅŸti) anii petrecuÅ£i acolo, acasă, unde spiritul tutelar al magistrului Lucian Valea ne îmbăia zilnic în literatură, dîndu-ne aripi ÅŸi făcîndu-ne să credem, cu superbia adolescenÅ£ei, în viitorul nostru scriitoricesc.
E clar, Corneliu Popel n-a avut vocaÅ£ia vieÅ£ii publice, urînd întîlnirile "tovărăşeÅŸti", ÅŸedinÅ£ele ÅŸi adunările care înainte de 1989 erau pentru sensibilităţile accentuate o teribilă sursă de stres, tortură psihică ÅŸi suferinţă. Poate nu întîmplător, ca absolvent de filologie, s-a aÅŸezat temeinic nu la oraÅŸ, ci într-un sat din judeÅ£ul IaÅŸi, Å¢ibana, cu văi ÅŸi dealuri, pajiÅŸti ÅŸi păduri care să-i evoce clipă de clipă Å£inutul natal. În plus, într-un sat ca Å¢ibana avea ÅŸansa să întîlnească mai puÅ£ină pedanterie ÅŸi inÅŸi scorÅ£oÅŸi, plini de ifose cărturăreÅŸti, cum se întîmplă adesea în lumea citadină.
Sărmanul Corneliu! Åži-a transformat pînă ÅŸi căsnicia într-o redută, ca să se apere parcă de agresiunea cotidiană a contemporanilor, gata să dea buzna cu bocancii în intimitatea sa atît de fragilă.
Era mai totdeauna singur, trecînd absent pe străzile IaÅŸului, preocupat exclusiv pe-atunci doar de proiectul său astral: o operă poetică veritabilă, cu timbru propriu, nu atît pentru glorie cît pentru faptul că, printr-un exerciÅ£iu spiritual de visare ÅŸi adaptare continuă, îÅŸi modelase existenÅ£a doar ca să poată trăi ÅŸi respira poezie.
Într-un veÅŸnic război cu cenzura vremii, Corneliu Popel n-a apucat să tipărească pînă la moartea sa (28 iunie 1978) decît două cărÅ£i de versuri. Alte două s-au tipărit postum. Nu s-a bucurat de mediatizarea actorilor, cîntăreÅ£ilor de muzică uÅŸoară sau fotbaliÅŸtilor, ÅŸi nici măcar de cea a unor confraÅ£i pentru care marketingul literar funcÅ£iona ÅŸi atunci cu maximă eficienţă.
În aceste condiÅ£ii mă întreb ÅŸi vă întreb: cine ÅŸi de ce să-ÅŸi mai amintească azi de solitarul poet Corneliu Popel?
Răspunsul, din păcate trist, nu poate fi decît unul singur: cine altcineva decît tot noi, puÅ£inii care l-am citit, descoperind cu emoÅ£ie în verbul său fiorul incandescent al artei eterne. Dar aÅŸ fi nespus de fericit, stimaÅ£i cititori ÅŸi prieteni, dacă măcar unii dintre voi m-aÅ£i putea contrazice...
(VICTOR TEISANU)
REDACTIA: Pe 19 ianuarie 2010 s-au implinit 60 de ani de la nasterea darabaneanului Corneliu Popel, poetul care, in doar 28 de ani de viata, a reusit sa zideasca in templul literaturii romane doua carti remarcabile de poezie, lasand in urma destule versuri cat sa se adune alte doua carti.
