Două soliste de muzică populară s-au pensionat, după zeci de ani petrecuți pe scenă (fotogalerie)

Două mari cântărețe de muzică populară s-au pensionat, după patru decenii în care au cântat și încântat publicul din toate colțurile lumii. Elena Mândrescu și Petronela Rusu și-au încheiat activitatea de la Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”.

Au cântat împreună cu Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, dar și singure sau alături de alți mari artiști, de la Sofia Vicoveanca la Benone Sinulescu. Au participat la festivaluri naționale precum „Cerbul de aur”, „Cântarea României”, „Festivalul Maria Lătărețu”, Festivalul „Satule, mândră grădină” și multe altele.

 

De asemenea, au înregistrat zeci de cântece populare, multe dintre ele fiind orchestrate de regretatul maestru Ioan Cobâlă, care au mers la suflet și continuă să facă parte din zestrea nemuritoare a folclorului botoșănean.

Au lansat discuri care au ajuns să fie cumpărate de români din toate colțurile țării și au promovat portul popular și obiceiurile tradiționale din Botoșani peste tot în lume.

Pentru întreaga carieră de succes și pentru tot ceea au adus Botoșaniului, Elena Mândrescu și Petronela Rusu au primit diplome de recunoștință și felicitări în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Județean, care a avut loc joi.

„Vă urăm succes în continuare și sperăm că veți răspunde pozitiv la colaborările pe care vi le vor propune, de acum, foștii dumneavoastră colegi din Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” – „Ioan Cobâlă”. Suntem convinși că alți lăsat moștenirea dumneavoastră culturală pe mâine bune, că-i veți susține cu un sfat, cu o vorbă bună pe toți copiii minunați, care vă calcă pe urme. Vă dorim o viață cât mai lungă și frumoasă”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani.









 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...